Trezoreria Statelor Unite a sancționat și l-a desemnat pe Antal Rogán, șeful cabinetului premierului ungar Viktor Orban, drept „funcționar guvernamental corupt”. Washington-ul îl acuză pe Rogán de utilizarea funcției sale pentru a promova corupția sistemică în beneficiul său și al loialiștilor apropiați de Orban.
În conformitate cu sancțiunile impuse, toate bunurile lui Rogán aflate pe teritoriul SUA au fost blocate, iar cetățenii americani au interdicția de a face afaceri cu acesta. Decizia a fost confirmată de ambasadorul SUA în Ungaria, David Pressman, care a subliniat că „Statele Unite nu au luat această decizie cu ușurință”, catalogându-l pe Rogán drept „în centrul sistemului de corupție din Ungaria” și remarcând că nu este un caz izolat.
Subsecretarul interimar al Trezoreriei, Bradley T. Smith, a declarat că „Statele Unite nu vor ezita să tragă la răspundere indivizi, cum ar fi Rogan, care își folosesc puterea biroului lor pentru a se îmbogăți ilicit pe ei înșiși și pe prietenii lor în detrimentul țării lor și al concetățenilor lor”.
În replică, ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjárto, a calificat sancțiunile drept „răzbunare personală” din partea ambasadorului SUA, iar biroul lui Rogán a emis o declarație similară pentru presa maghiară, exprimând speranța unor schimbări odată cu noua administrație americană după 20 ianuarie.
Biroul pentru Controlul Activelor Străine al Departamentului Trezoreriei a susținut că Rogán a creat un sistem de distribuire a contractelor publice și resurselor către loialiștii lui Orban și ai partidului său, Fidesz, acțiuni care le-au permis acestora să controleze sectoare strategice ale economiei maghiare. Rogán, care conduce biroul premierului din 2015, este singurul cetățean maghiar aflat pe lista de sancțiuni financiare a SUA. El este responsabil de operațiunile zilnice ale guvernării lui Orbán, având sub coordonare și serviciile de IT și comunicații, considerate a fi sectoare de propagandă strategică.
Sancțiunile au fost anunțate cu doar două săptămâni înainte de inaugurarea lui Donald Trump ca președinte al SUA, aspect ce subliniază complexitatea relațiilor dintre administrația Biden și guvernul ungar, percepute de către cel din urmă drept antagonice.