ANPC a creat o adresă de e-mail unde românii pot semnala problemele pe care le au cu băncile.

Instituția a decis să vină în sprijinul consumatorilor care întâmpină dificultăți în relația cu băncile și își pot trimite documentele doveditoare prin e-mail. Această inițiativă vine după ce ANPC a sancționat 19 bănci pentru practici comerciale înșelătoare în ceea ce privește contractele de credit pe termen mediu și lung.

Adresa de e-mail este spsf@anpc.ro, și românii pot utiliza această cale pentru a semnala diverse probleme legate de creditele bancare. Printre situațiile pe care le pot semnala se numără creșterea exagerată a ratelor și gradului de îndatorare față de momentul contractării creditului, creșterea nejustificată a dobânzii în comparație cu prevederile contractuale și prezentarea doar a unei soluții de rambursare cu rate egale, fără a oferi alte opțiuni de rambursare.

Ai probleme cu banca? Iată ce trebuie să faci

Pentru a susține sesizările, ANPC solicită românilor să trimită scanările următoarelor documente: contractul și scadențarul inițial, valoarea actuală a ratei, notificările primite de la bancă, venitul net al titularului la momentul contractării și în prezent, precum și corespondența avută cu banca.

Anunț important pentru românii care consideră că au fost înșelați de bănci. ANPC solicită aceste documente

ANPC, anunț important pentru români

Dacă locuiți sau munciți într-o altă țară a Uniunii Europene și aveți un contract de împrumut cu o bancă de acolo, ANPC vă încurajează să trimiteți scanările documentelor relevante pentru a oferi o imagine de ansamblu asupra abordării acestei probleme la nivel comunitar. Este important să nu dezvăluiți datele personale în aceste documente.

Această adresă de e-mail a fost creată pentru a facilita comunicarea dintre consumatori și ANPC și pentru a permite consumatorilor să-și exprime îngrijorările și să prezinte documente relevante pentru a susține plângerile lor. ANPC își propune să protejeze interesele consumatorilor și să asigure respectarea drepturilor acestora în relația cu băncile.