Reclamă

Anna Lesko nu doar că este considerată una dintre cele mai mai excentrice prezențe feminine din showbiz, dar și una dintre cele mai provocatoare apariții din această lume. Artista transmite senzualitate prin toți porii, spre deliciul bărbaților, iar de-a lungul timpului s-a afișat inclusiv cu sânii la vedere.

Acum, Anna a trecut la o nouă modalitate de a-i pune pe jar pe cei care o urmăresc la concerte.

Posteriorul pus în valoare de ținută

Vedeta a început seria evenimentelor de vară, constând în banchete, nunți, botezuri, și chiar zile de naștere, pentru care este nevoită să parcurgă țara în lung și-n lat. Aseară, cântăreața a fost prezentă la munte, la Cheile Grădiștei, acolo unde a fost invitată să cânte în cadrul unei petreceri private.

Sursa foto: Instagram

Anna a reușit să încingă spiritele cu apariția ei în mijlocul petrecăreților.

Vedeta a ales o ținută foarte sexi pentru acest moment, care i-a pus în valoare silueta și formele de invidiat.Artista a purtat un body care i-a lăsat posteriorul bombat la vedere, atât cât să îi ducă departe cu gândul pe domnii care s-au bucurat din plin de prezența ei.

Sursa foto: Instagram


Cum era de așteptat, Anna nu s-a dat înapoi de la a-și pune în scenă mișcările lascive care au consacrat-o.

Mamă cu normă întreagă, artistă, prezentatoare și gospodină

Dacă asocierea acestor însușiri ar fi părut imposibilă, ei bine nu este deloc așa. Cu o energie debordantă, Anna Lesko reușește să le facă pe toate singură. Vedeta s-a separat de tatăl copilului ei în urmă cu aproape doi ani, iar de atunci este o adevărată eroină. Artista este implicată în proiecte tv, dar fuge și la concerte în țară. Atunci când este acasă se ocupă cât se poate de mult de fiul ei și nu se dă înapoi nici de la a găti, ci dimpotrivă. Anna este o bucătăreasă desăvârșită, iar de acest lucru s-au convins și internauții cărora aceasta le-a dezvăluit de nenumărate ori rețete culinare.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro