Reclamă

Anna a reușit întotdeauna să pună mintea bărbaților pe jar, apărând în ipostaze care mai de care mai sexy și mai senzuale. Că doar are și ce arăta! Frumoasa mămică are un corp de vis.

În urmă cu ceva timp, atunci când nimeni nu se aștepta la așa ceva, Anna și soțul ei, DJ Vinnie, au decis că este timpul să meargă pe drumuri separate. Artista a vorbit acum despre gândul unei noi relații și despre suferința pe care i-a provocat-o divorțul.

În vârstă de 41 de ani, Anna a avut o relație de mai bine de 8 ani de zile. Relația s-a soldat și cu apariția unui copil, Adam, în vârstă de 6 anișori. Acum, mămica se află din nou pe micile ecrane, ca parte din juriul emisiunii „Falsez pentru tine”, de pe PRO TV. Cu toate că este foarte ocupată cu toate proiectele ei personale, aceasta nu uită nicio clipă de micuțul ei, pe care-l crește frumos și căruia îi dedică tot timpul ei liber.

Cu toate că preferă să țină pentru ea detaliile în ceea ce privește viața amoroasă, Anna nu s-a putut abține și a dat puțin din casă. A vorbit deschis despre ce ar implica o nouă relație pentru ea și despre ce și-ar dori să întâlnească la noul bărbat ce va apărea în viața ei și a fiului ei.

Anna Lesko

„N-am crezut niciodată în mariaj. Mi se pare o instituție perimată. (…) Eu nu am fost niciodată acea persoană care visa prințul pe cal alb, rochie superbă de mireasă. Nici vorbă. (…)  Îmi asum ce s-a întâmplat în trecut și mergem mai departe. Sunt deschisă către iubire, noi senzații la nivel emoțional. Sunt optimistă. Am avut momente când am clacat, dar mi-am dat seama că tot la mine sunt soluțiile, că trebuie să mă calmez, să mă reculeg” , a spus Anna Lesko.

Cu cine s-a iubit Anna Lesko?

Anna a avut o viață amoroasă ceva mai tumultoasă. Aceasta a avut în trecut relații cu nume cunoscute, precum Irinel Columbeanu, Codin Maticiuc sau Radu Mazăre, dar niciunul nu s-a soldat cu vreun copil. Asta până la Adrian Neniță, cel care i-a cucerit inima și cel alături de care-l are pe Adam.

Iar cea care ar fi călcat strâmb în această relație se pare că ar fi fost chiar ea. Artista ar fi fost surprinsă într-un club, în timp ce se săruta cu Mike Diamondz, un alt artist din breaslă. Cu toate că au decis să meargă pe drumuri separate, cei doi păstrează constant legătura, pentru Adam. Cei doi părinți se ocupă în mod egal de creșterea și educarea copilului.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro