A trecut multă vreme de când Anna Lesko este o femeie singură, care se descurcă de minune cu creșterea băiețelului ei, de care are grijă așa cum știe ea mai bine. Frumoasa vedetă a avut grijă ca din clipa în care s-a despărțit de tatăl copilului ei, celui mic să nu îi lipsească absolut nimic și încă muncește din greu pentru asta. Nu regretă nimic toate cele câte s-au întâmplat, pentru că toate experiențele prin care a trecut, fie ele rele sau bune, au transformat-o în femeia care este astăzi.

Anna Lesko, moment de sinceritate în fața fanilor săi

Cântăreața a demonstrat de nenumărate ori că este o femeie puternică și nu s-a dat bătută în fața niciunui obstacol care s-a pus în calea sa. Are un copil de care este mândră, pe care îl iubește și pentru care ar face orice. Rare sunt momentele în care ea vorbește despre trecut, tocmai de aceea fanii ei au rămas cu gura căscată când ea a făcut primele declarații despre fostul său partener de viață, care a făcut-o cea mai fericită femeie multă vreme.

Ei bine, se pare că Anna Lesko a trăit o poveste de dragoste frumoasă alături de Adrian, bărbatul care i-a furat inima. A simțit ce înseamnă să iubești cu adevărat, iar decizia de a o lua pe drumuri diferite i-a aparținut. A simțit că nu mai este locul ei acolo și a avut curajul să plece, pentru că nu se mai regăsea în relația lor. Puține femei au tăria de acționa așa când simt că nu mai pot și este de apreciat că ea a reușit să își urmeze propriul drum, pe care visa mereu să meargă.

Anna Lesko, declarații incendiare despre despărțirea de tatăl copilului său: “El nu a avut nimic de reproşat”

„ Nu mai privim în aceeaşi direcţie. Mergem aşa frumos, dar nu-mi mai place. Eu sunt o femeie care trăieşte. Nu zic că Adrian nu, dar nu a fost el pregătit pentru chestia asta. El nu a avut nimic de reproşat, nici eu nu am ce să-i reproşez, dar problema am semnalat-o eu, eu am simţit-o. Şi eu nu vreau să treacă nicio zi pe lângă mine aşa… pur şi simplu, să treacă. Eu vreau să simt, eu vreau să trăiesc, îmi place mult emoţia, îmi place să fiu efervescentă, îmi place să dau enorm din partea mea, nu să fiu cumva la jumătate de măsură.(…)”, a povestit ea.