Termometrul va arăta azi, 20 noiembrie, cele mai mari temperaturi în sudul și estul României.

Astfel, în Dobrogea și ținutul Bărăganului, vremea se va încălzi, având maxime de până la 14-15 grade Celsius. Vântul va fi activ, însă cerul este foarte senin și nu se prevede ploaie deloc. Atenție la plimbările cu mașina de pe timpul nopții deoarece apare ceața.

Urcăm puțin mai sus pe teritoriul țării, unde ne întâmpină un vânt mai întețit. Și cei din sudul Moldovei, respectiv nordul Munteniei se vor bucura de o zi însorită, cu maxime de 14-15 grade Celsius după prânz. Ceața apare pe timpul nopții, dar nu reprezintă o problemă.

Și în nordul Moldovei și în Bucovina va fi o sâmbătă bună de ieșit din casă la aer. Temperaturile sunt cu un grad, două mai scăzute decât mai sus, 13-14 grade Celsius fiind maximă. Pe cer își fac prezența niște nori, dar nu se anunță ploaie. La altitudinile mai ridicate, vântul se va resimți destul de puternic.

În partea vestică vine ploaia

Deși temperaturile sunt cu un grad, două mai ridicate față de ieri, în vestul teritoriului o să picure din când în când, iar Soarele va sta mai mult ascuns după nori.

În Maramureș și în nordul Transilvaniei va fi cea mai mohorâtă vreme. Cerul va fi acoperit de nori constant, iar  temperatura nu va depăși 9-10 grade Celsius. De asemenea, este de așteptat să plouă slab pe timpul zilei, însă picăturile de apă sunt trecătoare.

ANM a făcut anunțul. Cum va fi vremea astăzi, 20 noiembrie, în România - ce temperaturi se vor înregistra
Pixabay

Oltenia are temperaturi cam ridicate pentru acest moment al anului. Oamenii se pot bucura de atmosfera foarte însorită și de cele 15 grade din jurul prânzului. Doar Drobeta-Turnu Severin are parte de câțiva stropi de ploaie, iar vântul se resimte doar pe crestele munților.

Vremea la munte este numai bună de drumeții

Temperaturile sunt ridicate peste tot la munte. În special, în masivele sudice și în cele estice domină atmosfera cu soare. Vântul se resimte doar la altitudini mari, iar ploaia nu ne poate deranja decât pe alocuri.

Vremea în Capitală

Bucureștenii trebuie neapărat să iasă la plimbare deoarece aici se înregistrează cele mai multe grade. Cu o maximă de 16 grade Celsius, vremea va ține cu ei până noaptea, când va fi mai rece decât noaptea trecută, cu o minimă de 2-3 grade și condiții de ceață, spre dimineață.