Selecționata Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins Elveția cu 5-3, la loviturile de departajare, sâmbătă, pe Dusseldorf Arena. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1 (0-0, 1-1), atât după 90 de minute, cât și după prelungiri.
Harry Kane a căzut în careul elvețienilor după un duel cu Fabian Schar și a cerut penalti, dar arbitrul italian Daniele Orsato a lăsat meciul să continue în minutul 16. Prima repriză nu a adus ocazii clare de gol pentru nici una dintre echipe, iar în partea a doua, Embolo a trimis cu capul, dar portarul Pickford a prins mingea în minutul 57.
Elvețienii au deschis scorul în minutul 75, când Manuel Akanji a executat o lovitură liberă, Schar a pasat în careu pentru Ndoye, care a centrat în fața porții. John Stones a gafat, permițându-i lui Breel Embolo să înscrie.
Elevii lui Gareth Southgate au egalat în minutul 80, când Bukayo Saka a șutat din afara careului, învingându-l pe portarul elvețian Yann Sommer.
Meciul a intrat în prelungiri, unde Sommer a respins șutul lui Declan Rice din minutul 94, iar în minutul 102 a intervenit la execuția lui Jude Bellingham. Shaqiri a trimis în bară în minutul 117, iar meciul s-a decis la lovituri de departajare.
Cole Palmer a transformat primul penalty, Pickford a respins șutul lui Akanji, iar Bellingham a făcut 2-0 pentru Anglia. Schar a marcat pentru Elveția și Saka a menținut avantajul de două goluri, 3-1 pentru Anglia. Shaqiri a înscris, reducând scorul la 3-2, însă Ivan Toney a marcat pentru 4-2. Amdouni a menținut Elveția în joc, dar Trent Alexander-Arnold a trimis în plasă, stabilind scorul final de 5-3.
În semifinalele EURO 2024, Anglia va înfrunta câștigătoarea sfertului de finală Olanda – Turcia. În semifinale mai sunt calificate Spania și Franța, care vor fi adversare.
Anglia a jucat cu următoarea echipă: Pickford, Walker, Stones, Konsa (C. Palmer 78), Trippier (Eze 78), Mainoo (L. Shaw 78), D. Rice, B. Saka, Bellingham, Foden (Alexander-Arnold 115), Kane (Toney 109). Selecționer: Gareth Southgate.
Elveția a avut următoarea echipă: Sommer, Schar, Akanji, R. Rodriguez, Rieder (Zuber 63), Freuler (Sierro 118), Xhaka, Aebischer (Amdouni 118), Ndoye (Zakaria 98), Embolo (Shaqiri 109), R. Vargas (Widmer 63). Selecționer: Murat Yakin.
Cartonașele galbene au fost acordate lui Kane (min. 67) pentru Anglia și lui Schar (min. 32) și Widmer (min. 85) pentru Elveția. Arbitrul meciului a fost italianul Daniele Orsato, ajutat de Ciro Carbone și Alessandro Giallatini, cu Daniel Siebert ca arbitru de rezervă.