Reclamă
Reclamă

Anghel Damian și Theo Rose formează unul dintre cele mai controversate cupluri din lumea mondenă. Spunem asta nu pentru că nu s-ar potrivi, ci pentru că s-a discutat foarte mult pe baza compatibilității lor. Multe voci au considerat că relația lor s-a întâmplat mult prea repede, dar se pare că cei doi se iubesc, iar asta e tot ce contează.

Theo Rose este mai fericită ca niciodată. Artista a găsit, într-un final, omul lângă care poate fi fericită și lângă care se simte iubită. Anghel Damian, regizorul serialului „Clanul” și frumoasa artistă se iubesc de aproape jumătate de an. În tot acest timp, cei doi au avut suficiente ocazia de a se cunoaște mult mai bine. Tocmai de aceea, Anghel deja poate să numească câteva defecte ale partenerei sale.

Fostul iubit al Liei Bugnar este îndrăgostit lulea de Theo Rose. Cei doi petrec foarte mult timp pe platourile de filmare. Faptul că Theo a pus mâna pe un rol în filmul regizat de Damian este un mare atuu pentru relația lor. Totuși, cei doi nu amestecă niciodată profesionalul cu personalul și vor să fie adevărați profesioniști.

Anghel Damian, momentul adevărului. Care sunt cele mai mari defecte ale lui Theo Rose
Social media

Theo Rose este perfectă în ochii iubitului ei

Acum, că sunt împreună de atâta timp, cei doi au început să se obișnuiască unul cu celălalt și să își accepte toate toanele. Anghel Damian a recunoscut că nimeni nu este perfect și că nici relația lor nu este lipsită de mici inciente.

Reclamă

Provocat de Cătălin Măruță să numească câteva defecte ale partenerei sale, regizorul serialului „Clanul” nu a stat prea mult pe gânduri. Anghel le-a menționat pe cele mai importante, dar asta nu înseamnă că sunt cele care o definesc pe Theo Rose. Ba mai mult, a ținut să sublinieze că majoritatea lor vin din faptul că artista este o perfecționistă și este mult prea dură cu propria persoană.

„Este ultra perfecționistă, niciodată nu e mulțumită de un rezultat, deși are rezultate foarte bune. Căută, întotdeauna, să găsească nod în papură. Colerică, există niște reacții care sunt foarte puternice.”

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro