La 3 ani de la anunțarea publică a divorțului dintre Angelina Jolie și Brad Pitt, se pare că actrița s-a deschis pentru prima oara spre o nouă relație.

Brad și Angelina au depus hârtiile pentru divorț în anul 2016, însă procesul nu s-a terminat nici până în prezent. Cu toate acestea, divorțul nu i-a oprit pe cei doi actori să se concentreze pe viața lor profesională și personală. Din câte se pare, procesul de divorț durează atât de mult din cauză că cei doi nu reușesc că cadă de acord asupra modului în care își împart averea, în special Castelul pe care îl dețin în Franța.

Angelina Jolie a decis să treacă în sfârșit peste fosta sa relație și a declarat recent că în ultima vreme a ieșit la câteva întâlniri. Deși vedeta a fost foarte discretă legată de identitatea persoanei și nu a vrut să divulge alte detalii, ea a ținut totuși să clarifice că, pentru moment, nu este nimic serios.

O sursă apropiată Angelinei a declarat: „Nu s-a acomodat încă cu ideea de a cunoaște pe cineva nou, dar oricum aceasta nu este prioritatea ei principală.” După cum a afirmat chiar actrița, ultimii ei ani au fost dedicați exclusiv copiiilor, carierei și a sănătății sale mentale, care a fost destul de afectată de relația cu fostul său soț.

Căsătoria cu Brad Pitt nu a fost un lucru pe care Angelina și l-a dorit în totalitate, însă din spusele ei, s-a lăsat convinsă de el să facă asta. În viitor, după ce își va reveni complet, ea se va deschide către o nouă relație, însă își dorește să nu se mai căsătorească niciodată.