Angela Forero a făcut primele declarații după eliminarea de la ,,Survivor România”. Aceasta a fost nevoită să renunțe la competiție din cauza unor probleme de sănătate. În cadrul unei probe, Angela Forero s-a accidentat. Fosta concurentă a precizat că nu și-a dorit să părăsească emisiunea atât de repede. Chiar și așa, aceasta este fericită să se întoarcă acasă, unde o așteaptă familia și apropiații.
Angela Forero: ,,Aș fi vrut să lupt”
Fosta concurentă a precizat că este tristă după ce a părăsit competiția și nu s-a gândit o secundă că problemele de sănătate vor fi motivul pentru care va fi nevoită să plece.
,,Sentimentul este de tristețe. A pleca din competiție din cauza unei leziuni fizice este ceva ce nici nu luam în calcul. Aș fi vrut să lupt”, a precizat Angela Forero pentru ciao.ro
Aceasta a precizat că acum se simte mai bine. Fosta concurentă a mărturisit că problemele cu genunchiul au început să se rezolve și că în curând va scăpa de dureri.
,,Fizic mă simt foarte bine. Corpul împreună cu mintea sunt ceva extraordinar! Totul este despre adaptare. Genunchiul este din ce în ce mai bine. Este vorba doar despre timp, terapie, recuperare, să se vindece și să treacă durerea”, a mai mărturisit fosta concurentă pentru sursa citată anterior.
Întrebată cu ce gânduri pleacă din Republica Dominicană, Angela Forero a mărturisit că experiența trăită la ,,Survivor România” a fost unică și că singurul regret este că a părăsit prea devreme emisiunea.
,,Competiția Survivor mi s-a părut genială: cum poți rezista din punct de vedere fizic și psihic în condiții extreme, cum să conectezi corpul și mintea, cum să te cunoști mai mult pe tine și de ce ești capabil. Aș fi vrut să nu plec, să o duc până la capăt, să dau tot din mine”, a spus Angela Forero pentru sursa menționată anterior.