Antonina Radu, Angajata ISU București, care a fost condamnată definitiv în dosarul Colectiv este de negăsit. Femeia a primit o pedeapsă de 8 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Pentru că aceasta pare că a dispărut Poliția a dat-o în urmărire generală.
Antonina Radu a primit 8 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în dosarul Colectiv. Însă, se pare că după aflarea deciziei, femeia a dispărut. Ieri, oamenii legii au căutat-o atât acasă, cât și la locul de muncă, însă a fost de negăsit. Acum, Antonina Radu este dată în urmărire de către Poliția Română.
În anul 2015, pompierii ISU Antonina Radu și George Petrică Matei erau ofițeri-inspectori de prevenire cu gradul de căpitan în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București – Ilfov. Cei doi au fost acuzați și condamnați la 8 ani si 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și uzurparea funcției în dosarul Colectiv.
Dosarul Colectiv a ajuns al final
După ani lungi de la tragedia de la Colectiv, justiția a ajuns la concluzia finală. În data de 12 mai, au fost pronunțate sentințele, iar nouă oameni au fost condamnați definitiv. De asemenea, alți trei au fost achitați.
Ce mai mare pedeapsă a primit-o Alin George Anastasescu, unul dintre patronii clubului Colectiv. Acesta are de executat 11 ani și 8 luni de închisoare. Ceilalți doi patroni au fost condamnați la 8 ani de închisoare – Paul Gancea și șase ani și patru luni – Costin Mincu. Pompierii ISU Radu Antonina și Matei George Petrică vor avea de executat câte 8 ani și 8 luni închisoare.
În dosar au mai fost condamnați pirotehniștii Zaharia Viorel și Marian Moise, care vor avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 10 luni. Cristian Popescu Piedone a primit și el o pedeapsă de 4 ani de închisoare, iar Cristian Niță, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri.
Instanța a decis achitarea pentru: Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior și Ramona Sandra Moţoc, referent superior.