Sari la conținut
Ultimele știri
Actualitate

Andrew Tate vorbește despre plecarea din România și posibilul rol al lui Trump

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Andrew Tate vorbește despre plecarea din România și posibilul rol al lui Trump

Andrew Tate a făcut noi declarații despre plecarea sa din România, în cadrul unui podcast realizat în Statele Unite. „Nu știu să fi făcut presiuni Trump, dar mi-ar plăcea să cred asta”, a declarat milionarul britanic. El a subliniat că va reveni în România, conform înțelegerii cu procurorul DIICOT.

„Mi-au dat voie să vin în Statele Unite pentru că în decembrie cazul meu a fost întors, iar în 99,99% din cazurile din România asta înseamnă sfârșitul măsurilor preventive. Cu mine ei le-au păstrat. Am fost în fața unui judecător și ne-am plâns că nu e corect și judecătorul a spus: <>. Și eu respect sistemul judiciar din România pentru că nu fug de nimic și o să mă întorc”, a spus Andrew Tate în cadrul podcastului.

În timpul discuției, Andrew Tate a subliniat că plecarea sa nu este rezultatul vreunei conspirații sau al presiunilor exercitate de Donald Trump. „Sunt aici pentru o vreme. Nu e vreo mare conspirație, nu e o presiune făcută de Trump”, a adăugat el.

Pe tema implicării posibile a lui Trump, Tate a afirmat că „nu are idee” dacă a existat o astfel de influență și „i-ar plăcea să creadă” că Trump ar fi „rezolvat această mizerie”, dar, cu toate acestea, nu are nicio confirmare.

Frații Andrew și Tristan Tate au părăsit teritoriul României pe 27 februarie, după ce interdicția de a părăsi țara a fost ridicată de procurorii DIICOT. Ei sunt cercetați în două dosare penale pentru activitate în grupuri infracționale organizate, trafic de persoane și viol. Pe 24 martie, cei doi trebuie să se prezinte la poliție, în cadrul procedurii de control judiciar.

Permisiunea de a călători în Statele Unite le-a fost acordată la 10 zile după publicarea unui articol în Financial Times, în care se menționa că administrația Trump ar exercita presiuni asupra autorităților române pentru a le permite fraților Tate să călătorească.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Actualitate