După ce procurorii DIICOT au făcut joi, 12 ianuarie, percheziții în mai multe județe în ancheta Tate, cei doi britanici au primit mai multe vizite în închisoare. Curtea de Apel a decis ca aceștia să rămână în arest preventiv pentru următoarele săptămâni.
Andrew și Tristan Tate au încercat marți, 10 ianuarie, să-și obțină libertatea. După ce la sfârșitul anului 2022 au ajuns în închisoare, ei au contestat măsura. Au fost aduși în fața magistraților de la Curtea de Apel București, însă aceștia au decis ca britanicii să rămână în spatele gratiilor.
Frații Tate au fost vizitați joi de mai multe persoane la Arestul Central al Poliției Capitalei. Prima întrevedere au avut-o cu Consulul Marii Britanii în România și șeful departamentului economic al Ambasadei Marii Britanii.
Nu a fost însă o vizită care să aibă ca subiect eliberarea celor doi sau ancheta. Se pare că reprezentanții Marii Britanii au venit doar să se asigure că drepturile celor doi sunt îndeplinite. Cum Andrew și Tristan sunt cetățeni britanici, această procedură este una normală.
Cea de-a doua vizită primită însă de frații Tate a fost una care i-a interesat în mod deosebit. Avocații lor au venit la închisoare, pentru a discuta cu cei doi strategia de apărare.
Mai multe percheziții făcute de procurorii DIICOT în cazul fraților Tate
Întrevederea dintre Andrew și Tristan Tate și reprezentanții lor are loc după ce procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții. Au fost vizate mai multe persoane, suspecte că ar fi implicate în rețeaua de trafic de persoane a britanicilor.
Oamenii legii cu trecut pragul mai multor reședințe din București, Ilfov și Prahova. În atenția lor a intrat și Vlad Obu, patronul unei alte firme de videochat, care culmea, este prieten al celor doi frați.
Frații Tate sunt cunoscuți în România pentru averea pe care o au, dar și prezența lor controversată în spațiul public. Ei au fost reținuți de DIICOT pe 30 decembrie 2022, iar ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.
Cei doi sunt acuzați de trafic de persoane și viol. Anchetatorii au descoperit că milionarii erau în spatele unei rețele de videochat, care se folosea de tinere nevinovate. Mai multe femei au depus mărturie împotriva lor, iar oamenii legii continuă să facă cercetări. Andrew și Tristan Tate refuză să-și recunoască faptele însă și pledează nevinovați, în ciuda dovezilor.