Andrei și Yana se regăsesc pe lista celor mai îndrăgite și susținute cupluri din casa Mireasa, sezonul 5. Cei doi logodnici s-au înscris la emisiunea matrimonială de la Antena 1 în speranța că își vor găsi jumătatea. Se pare că nu au plecat dezamăgiți acasă, deși, nu au reușit să iasă împreună din concurs, din cauza unor probleme pe care tânăra le-a întâmpinat în privința vizei de ședere în România. În ciuda tuturor piedicilor pe care le-au avut, amorezii sunt acum împreună și mai fericiți ca niciodată.
De la concurent la bărbat de casă
Cei doi logodnici par să petreacă foarte mult timp împreună. Acesta este și motivul pentru care reușesc să se afișeze împreună atât de des. De când s-a încheiat sezonul 5 al emisiunii, Andrei a plecat spre marea sa iubire, în Republica Moldova. Yana obișnuiește acum să posteze aproape zilnic imagini cu iubitul ei și nu îi scapă niciun moment important din viața de cuplu.
De această dată, tânărul a fost surprins făcând curățenie în casă. Aparent, partenerii și-au împărțit deja sarcinile, iar Andrei este mâna dreaptă a Yanei. Nu doar că și-a atribuit această îndatorire, dar îi predă și lecții focoasei brunete care, nu a stat deoparte și a imortalizat totul.
@mireasa75♬ sunet original – GB
Iubirea a câștigat pentru tinerii concurenți
Andrei și Yana de la Mireasa sezon 5 au una dintre cele mai neașteptate povești de dragoste. Cei doi au petrecut câteva săptămâni bune în casă, înainte de a își da o șansă.
La un moment dat, când niciunul nu se mai aștepta, o scurtă discuție pe terasă a fost prima cărămidă pusă în relația lor. Nu a durat mult și și-au dat o șansă. Pasiunea și atracția dintre ei a fost vizibilă și tot mai mulți și-au exprimat susținerea pentru cuplul lor.
Nici măcar informațiile care veneau de afară, și care nu au fost dovedite, nu au putut să dărâme ce iubirea lor crea. Reticentă la început și foarte reținută, Yana i-a demonstrat iubitului ei că își dorește să rămână împreună.
Din păcate, din cauza unor probleme cu viza, fata a fost nevoită să părăsească România. Au urmat conversații prin video call, amândoi încercând să-și ascundă durerea provocată de scurta despărțire. În afara casei, Yana încerca să își rezolve problemele medicale, în timp ce gândul lui Andrei era mereu la ea, logodnica lui iubită. Acum, când s-au reîntâlnit, pare că nimic nu îi mai poate separa.