Reclamă

CFR Cluj a fost eliminată aseară din Europa League pe nedrept, susține echipa clujeană.

După o serie de ocazii, a venit și primul gol pentru Cluj! Păun execută o lovitură de senzație din pasa lui Traore și ridică întreg stadionul în picioare. Din păcate această victorie este anulată de VAR, din cauza unui hent comis de atacantul Traore.

Andrei Burca, unul dintre cei mai buni jucători clujeni din Liga 1, a fost accidentat în timpul disputei de un jucător andaluz și a fost înlocuit după prima repriză. La finalul meciului, acesta se declară foarte dezamăgit de decizia arbitrului referitor la golul marcat de colegul său. De asemenea el acuză Sevilla că a tras de timp pentru a reuși calificarea.

” Într-adevăr, consider că am făcut un meci mare, și după ce am ieșit eu băieții au jucat extraordinar. Am avut ocaziile noastre, sunt o echipa bună, însă suntem dezamăgiți pentru că puteam pleca de aici calificați. Nu știu dacă i-am văzut vreodată pe Sevilla să tragă de timp acasă și să se bucure așa pentru o calificare, și în meciul tur, când ne-au egalat, s-au bucurat enorm. Acum înțelegem de ce, pentru că jucăm și noi fotbal și se vede că suntem o echipă bună.

Am făcut un meci foarte bun și în tur la fel, păcat de acel gol pe care l-am primit, s-a văzut că a făcut diferența. Ne pare rău, suntem triști, dar trebuie să mergem cîn continuare și să ne revenim pentru că ne așteaptă o partidă dificilă luni.

Arlauskis a făcut iar un meci senzațional, cred că toată echipa, era imposibil să nu aibă ocazii Sevilla, adică vine Real Madrid aici și ia bătaie, Barcelona ia bătaie aici, sunt o echipa bună, însă după pauză am făcut un meci foarte bun și asta e.

Nu m-am menajat, am încercat să mai joc după acea lovitură încă 12 minute, însă la orice schimbare de direcție mă înțepa soldul, sper să nu fie ceva grav. Trebuie să fac un RMN și să fie doar o contuzie și să îmi revin în câteva zile.

Mă bucură să aud vestea că mă așteaptă la națională, însă cel mai mult regret că nu am reușit să îmi ajut echipa în seara asta, nu știu dacă era alt rezultat cu mine în teren, dar sper să îmi revin cât mai repede și să îmi ajut echipa.

Eu spun că trebuie evidențiat faptul că am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care este pe locul 3 în Spania, în weekend câștigase cu 3-0 la Getafe, făra nicio problemă. Este o echipă extraordinară, dar cum am zis și noi, am făcut un meci foarte bun și nu doar meciul, ci dubla manșă bună.

Când am văzut decizia VAR a căzut cerul pe noi. Eram toți la margine la sfârșit, speram să dăm un gol. Am făcut o mândrie României prin calificare, trebuie să ne concentrăm pe campionat și să îl câștigăm din nou.

O să ne gândim la ce s-a întâmplat, o să încercăm să refulăm în această seară și să dăm drumul la treabă, pentru că ne așteaptă un meci greu”, a declarat Andrei Burca la finalul meciului.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro