Andreea Tonciu este una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din lumea mondenă. Fosta asistentă TV este recunoscută la nivel național pentru sinceritatea debordantă și transparența cu care spune lucrurilor pe nume.
Integritatea este una dintre calitățile care au adus-o mai aproape de inimile oamenilor pe vedetă. Mai mult decât atât, carisma și umorul au ajutat-o extrem de mult în cariera impresionantă în televiziune.
Pe cine nu suportă Andreea Tonciu
Focoasa brunetă a fost invitată recent în cadrul emisiunii online moderate de Oana Radu, unde a făcut numeroase dezvăluiri. Printre curiozitățile cântăreței s-a regăsit și o întrebare referitoare la cine nu ar avea loc în inima vedetei sub nicio formă. Astfel, Andreea nu s-a mai abținut și a spus despre cine este vorba, dar și motivul pentru care nu suportă persoana în cauză.
„De la „Bravo, ai stil! Celebrities!” nu o suportam pe Alexandra Ungureanu, pentru că mi se pare foarte perversă. Nu sunt invidioasă pe ea, ci pur și simplu nu îi suportam caracterul.
Acum nu am nimic cu ea. Ne avem la block reciproc. Nu cred că putem avea o conversație și nu suntem pe aceeași lungime de undă”, a declarat Andreea Tonciu.
@thexclusive.kanald “ O am la block pe Alexandra Ungureanu” #detectoruldeminciuni #oanaradu #andreeatonciu #thexclusive #kanaldromania ♬ original sound – theXclusive
Fosta asistentă TV și Alexandra Ungureanu au participat în același timp la “Bravo, ai stil! Celebrities!” și nu este prima data când bruneta o jignește pe artistă. Cele două au avut mai multe schimburi dure de replici în show-ul de modă.
În urmă cu câteva luni, celebra cântăreață a mărturisit că a blocat-o pe Andreea pe rețelele de socializare. Artista recunoaște că este, uneori, mai impulsivă în decizii, dar a fost provocată de focoasa brunetă să mențină o stare conflictuală.
Mai mult decât atât, pe Alexandra Ungureanu au deranjat-o unele afirmații pe care Andreea le-a făcut la adresa ei, ceea ce a determinat-o să țină garda sus și să nu se mai gândească la vreo împăcare.