În această dimineață, Andreea Tonciu a fost foc și pară. Bruneta și-a spus oful în mediul online, după ce și-a luat o țeapă de la un supermarket din Capitală. Aceasta a fost extrem de revoltată și a anunțat că va depune o plângere. Ce a pățit Andreea Tonciu?
La primele ore ale dimineții, Andreea Tonciu a plecat nervoasă de acasă. Aceasta le-a povestit internauților ce a pățit și s-a arătat extrem de revoltată. Mai exact, vedeta a vrut să își înceapă ziua în bucătărie și să pregătească o ciorbă pentru familia sa. Însă, planurile i-au fost date peste cap. Carnea pe care intenționa să o folosească la mâncare a fost stricată, chiar dacă numai ce o cumpărase. Mai mult, data de pe ambalaj spune că mai este valabilă încă multe zile.
„Mi-am făcut cumpărăturile dintr-un supermarket din zona Dorobanți. Am cumpărat carne ca să fac o ciorbă și o tocăniță. Carnea de la tocăniță foarte ok, am pregătit-o de aseară am pus-o la macerat, iar acum dimineață să mă apuc și eu să fac ciorba, că după am treabă.
Am desfăcut carnea să o spăl și mirosea în ultimul hal. De ce schimbați data expirării! Nu este prima oară când mi se întâmplă chestia asta. Și acum îmi miros mâinile și m-am spălat de trei ori. Nu vă este rușine că ne putem îmbolnăvi!”, a spus Andreea Tonciu, în mediul online.
Andreea Tonciu, plângere la ANPC
Andreea Tonciu a subliniat că a pățit acest lucru de mai multe ori și este gata să își facă dreptate. Aceasta le-a spus internauților că situația este de neacceptat, mai ales că este în joc sănătatea familiei ei. Așa că bruneta nu a stat mult pe gânduri și le-a spus că va face o plângere la ANPC.
„Sincer vă zic că sunt foarte dezamăgită de două supermarketuri de la noi din București, pentru că fraților bagă carne expirată și schimbă data. Nu este posibil așa ceva. Mănâncă copiii, mâncăm noi. Plătim ca să trăim bine, ca să mâncăm bine. Nu să mâncăm lucruri expirate. Să vă fie rușine! Am să fac plângere.”, a mai spus Andreea Tonciu.