Andreea Raicu are programul foarte plin. Vedeta abia reușește să strecoare în agendă câteva zile libere, iar atunci când o face, pleacă cât mai departe de casă. De data asta, Andreea a ales cu inima un loc care îi dă o stare de bine și o liniștește.
Andreea Raicu a muncit din greu în ultima perioadă. Șatena nu a avut deloc timp să simtă pandemia din cauza sau datorită proiectelor în care a fost implicată. Vedeta lucrează intens pentru a ajunge la cea mai bună versiune a ei și nu numai. Aceasta consideră că bagajul de cunoștiințe pe care l-a acumulat o recomandă să-i ajute și pe alții.
Dacă de obicei alegea destinații în care să se descopere pe sine și să mediteze, de data asta, Andreea Raicu a mers într-o țară asaltată de români. Vedeta și-a făcut bagajul și a zburat până în Grecia, mai exact în Ágios Nikólaos. Andreea se bucură din plin de timpul petrecut la soare, iar din imaginile deja postate pare că este fix vacanța de care avea nevoie.
Andreea Raicu nu ia pauză deloc
Deși este departe de casă, Andreea nu a plecat până când nu a pus ordine în lucruri. Vedeta a lansat recent un nou brand de care se ocupă în exclusivitate. AMALIN este nou concept adus pe piață de șatena care speră ca va ușura shopping-ul tuturor doamnelor și domnișoarelor.
Noul brand al vedetei se axează pe piese simple, minimaliste, care prin natura și croiul lor nu se vor demoda niciodată. AMANLIN este un proiect de suflet pentru Andreea și tot cu sufletul vorbește și despre el.
„Atunci când am creat AMALIN m-am gandit la ce își doresc femeile, la traducerea modernă a feminității și siluetelor feminine, la piesele semnătură care ar trebui să se regăsească în orice garderobă.
Femeia care poartă AMALIN spune o poveste diferită prin fiecare ținută. Am vrut ca fiecare piesă vestimentară să fie purtabilă și confortabilă, dar să te și facă să visezi.” a declarat Andreea Raicu, potrivit prwave.ro.