Cu siguranță pentru fiecare părinte, prima zi de școală a copilului vine întotdeauna la pachet cu multe emoții. Dorința de a-l vedea pe culmile succesului se împletește cu sentimentul că timpul a zburat parcă atât de rapid. Și vedetele care au copii trec în această perioadă printr-un val de trăiri de acest gen. Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă în sufletul ei în prima zi de liceu a Violetei.
Vedeta a fost încercată de mari emoții
Ca mulți alți părinți, Andreea Marin și-a condus deja fiica în noul an școlar. Violeta a ajuns deja la vârsta de 14 ani, astfel că a pășit deja în noua etapă a vieții: liceul. Vedeta a publicat pe contul ei de Instagram o imagine alături de fiica ei.
Vizibil emoționantă, Andreea le-a dezvăluit fanilor că în fiecare an obișnuiește să realizeze fotografia în curtea școlii, alături de Violeta. Lucrurile stau diferit acum pentru prezentatoare, iar trăirile sunt dublate parcă de faptul că micuța ei a ajuns pe băncile liceului.
„La fiecare început de an școlar, de când era de-o șchioapă, facem fotografia acestei zile împreună în curtea școlii.(…) Dumnezeu știe mai bine câte lacrimi, emoții, bătăi de inimă se ascund în spatele zâmbetului de mamă… Și ce nesfârșită dragoste!”, a scris Andreea în mediul online.
Prezentatoarea a mărturisit în trecut că în cele mai importante momente din viața fiicei lor, fostul soț este mereu prezent. De altfel, cei doi colaborează în continuare în creșterea și educarea Violetei.
Andreea a ales o școală privată pentru fiica ei
Anul școlar 2022-2023 al învățământului de stat va începe în data de 5 septembrie. Majoritatea unităților școlare private însă, debutează cu primele ore de curs în această perioadă. Pentru fiica ei, Andreea Marin a ales să investească într-o școală privată renumită din Capitală. Educația Violetei o determină pe vedetă să scoată din buzunar câteva mii de euro bune pe an.