Andreea Marin este una dintre vedete cu ștate vechi în ale televiziunii. Fosta Zână a Surprizelor nu mai este la fel de activă la tv, dar are alte proiecte. Andreea se implică în tot felul de campanii și proiecte sociale, iar atunci când are timp, oferă interviuri de calitate.
Andreea Marin a caracterizat-o pe Andreea Esca
Andreea Marin este una dintre vedetele care au mereu ceva de spus. Cei care au urmărit-o până acum și-au dat seama că aceasta este foarte diplomată. Andreea a încercat să evite mereu conflictele. Chiar dacă de multe ori a fost provocată, vedeta a demonstrat că este mult mai inteligentă decât cei care au căutat scandal. Recent, Andreea Marin a oferit un interviu extrem de sincer, așa cum și-a obișnuit fanii. Vedeta a trebuit să își exprime în cel mai sincer mod părerea despre Andreea Esca. Andreea Marin nu a stat prea mult pe gânduri și a oferit răspunsul la care se aștepta toată lumea.
”Andreea Esca e un exemplu (nr. de femeie atrăgătoare), bineînțeles, chiar dacă nu singurul, dar mi-ați cerut un singur nume. Îmi plac oamenii frumoși pe dinafară și pe dinăuntru, inteligenți și buni, care nu păcălesc, ci confirmă pe termen lung”, a spus Andreea Marin, informează spectacola.ro.
Prezentatoarea, o mamă dură pentru fiica ei, Alexia
Andreea Esca are o vastă experiență de viață. Prin prisma meseriei și a expunerii de care are parte, Andreea a reușit să cunoască multe tipologii de oameni. Tocmai de asta, vedeta de la PRO TV știe exact ce oameni nu și-ar dori niciodartă în jurul fiicei sale. Andreea nu este genul de persoană care să intervină cu pantofii în viața cuiva; aceasta știe cum și-a educat copiii și știe că aceștia sunt atenți mereu la anturaje.
Prezentatoarea este foarte fericită și mulțumită de alegerea fiicei sale. Invitată mai demult în emisiunea lui Marius Manole, Andreea Esca a scăpat porumbelul. Aceasta a spus că există o categorie pe care nu ar tolera-o în viața Alexiei: anturajele negative.