Reclamă

Andreea Marin este una dintre figurile emblematice al televiziunii românești. Vedeta este în lumina reflectoarelor de multă vreme, aducându-și viața în vizorul publicului. Chiar dacă din exterior vedeta mereu a părut o fire puternică, iar viața ei una roz, realitatea este diferită. Aceasta a mărturisit că s-a confruntat cu depresia și cu greu a reușit să treacă peste tot.

Andreea Marin a vorbit despre unul dintre momentele delicate din viața ei. În urmă cu ceva timp, vedeta s-a confruntat cu depresia. Deși i-a luat timp să își dea seama și să accepte ce se întâmplă cu ea, a reușit în cele din urmă să accepte situația și a căutat ajutor de specialitate. Vedeta a mers atât la psiholog, cât și la psihiatru și a înțeles că se confruntă cu o boală și că este nevoie de multe resurse și timp pentru a trece peste.

„Povestesc despre depresie și în carte și, până la urmă, e o realitate. Am trăit-o dur! Am ajuns pe mâinile specialiștilor. Bine am făcut că am mers la psiholog, și mai apoi la psihiatru. Pentru că aveam nevoie mare de sprijinul specialiștilor.

Mă vedeți că sunt un om pozitiv. Că sunt cu zâmbetul pe buze. Puternic în a depăși momente grele din viață. Și, totuși, la un moment dat, e posibil ca greutățile să te doboare. Nu e o rușine să mergi la un specialist! Depresia nu e o vină, e o boală! Deci n-ai de ce să te ferești de a spune: Sunt bolnav. Se vindecă.”, a declarat Andreea Marin, potrivit WOWbiz.ro.

(CITEȘTE ȘI: Andreea Marin, sfaturi pentru femeile rănite în dragoste. Ce le îndeamnă prezentatoarea Tv să facă după o despărțire)

Andreea Marin, luptă grea cu depresia! Cum a reușit vedeta să treacă peste episoadele negre. „Am trăit-o dur…”
Social media

„Cazul Mădălinei Manole mi-a dat de gândit…”

Andreea Marin a mărturisit că depresia s-a instalat în viața ei la finalul mariajului cu Ștefan Bănică Jr.. La acea vreme viața ei nu se afla într-un punct prea bun, iar sigurele momente de fericire veneau de la fiica ei. Vedeta se adâncea într-o prăpastie neagră, iar cazul Mădălinei Manole a fost o trezire la realitate. Atunci a realizat și a acceptat că are o problemă și a căutat ajutor.

„Eram nefericită! Eram bolnavă, pentru că depresia este o boală, să o recunoaştem. Aveam insomnii, mă trezeam plângând fără motiv. Din afară, aveam viaţa perfectă. Dar în mine era un zbucium continuu. Singurul moment fericit era atunci când îmi ţineam copilul în braţe! Nu voiam să realizez că am o problemă, nu! Eu eram o femeie puternică.

Cazul Mădălinei Manole mi-a dat de gândit. După tragedie, ascultam la TV un interviu cu un psiholog care vorbea despre semnele depresiei şi mi-ai dat seama că sunt multe comune. Aşa că am decis să consult un specialist să verific.”, a declara Andreea Marin, în cadrul unui podcast.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro