Andreea Marin a suferit enorm, după ce mama ei s-a stins din viață.

Viața Andreei Marin nu a fost deloc una ușoară, chiar dacă oamenii o știu ca având mereu zâmbetul pe buze. Unul dintre cele mai grele momente pe care le-a trăit a fost acela în care mama ei s-a stins din viață. A suferit enorm, deoarece femeia s-a stins chiar sub ochii săi.

Andreea Marin, despre una dintre cele mai grele zile din viața sa

Își aduce aminte de părinții ei cu mare drag, de fiecare dată. Erau niște oameni care se iubeau mult și care au învățat-o și pe ea ce înseamnă iubirea. Cei doi s-au cunoscut, s-au plăcut și au ajuns în fața altarului după doar câteva săptămâni. Au apucat să se bucure de frumoasa lor poveste de iubire doar 10 ani, pentru că Violeta, mama Andreei Marin, a decedat într-in accident de mașină.

Andreea Marin, dezvăluiri dureroase despre ziua în care și-a pierdut mama: "A fost prea târziu..."

Fosta prezentatoare a acceptat cu mare drag invitația lui Mihai Ghiță de a merge în emisiunea lui În Oglindă. În cadrul acesteia, ea a povestit exact cum a murit mama sa, care tot ce și-a dorit a fost să își protejeze fiicele, pe care le iubea mai mult decât orice pe lume și pentru care și-a dat viața. După impact, Violeta Marin a fost transportată la spital, dar era mult prea târziu. A fost un moment dureros care i-a marcat întreaga existență.

„Veneam de la mare, ne întorceam. Din păcate, o vreme potrivnică a făcut ca undeva, la o intersecție dificilă, căci după aceea am aflat că era o intersecție mare, în care se întâmplau multe accidente, un autobuz să intre în Dacia noastră, spulberând viața mamei, care a sărit peste noi, cele două fete din spate, ca să ne apere. Pe tata l-a poiectat în afara mașinii. Eu am fost cel mai puțin rănită, nu știu, am avut un înger păzitor, nu am o explicație pentru asta. Am ajuns până la spital, dar pentru mama a fost prea târziu. Avea 36 de ani. Violeta e numele mamei, l-am moștenit. Pe mine mă cheamă Andreea Violeta. L-am dăruit mai departe fiicei mele, ea e Ana Violeta. Cumva, numele are o rezonanță foarte puternică în familia noastră. Semănăm: mamă, fiică, nepoată. Semănam foarte bine. Mama era inginer de mecanică fină și, în egală măsură, un om foarte sensibil. Râdea foarte mult. Cu o zi înainte să se stingă a râs cu lacrimi. Iubea viața.”, a declarat Andreea Marin.

Distribuie