Andreea Mantea a reușit să facă tot ceea ce și-a propus până la această vârstă și este mândră de rezultatele sale. Frumoasa vedetă este împlinită atât din punct de vedere profesional, cât și pe plan personal, deși din această perspectivă nu a dus-o mereu bine și are amintiri neplăcute. Oricât de greu i-ar fi fost în unele zile, bruneta a reușit să le arate tuturor că este o femeie puternică și că nimic nu o poate doborâ, iar cel care a ajutat-o fără să vrea în toate aceste situații a fost chiar fiul ei.

Andreea Mantea este mamă de câțiva ani și, datorită fiului său pe nume David, experimentează una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. În fiecare clipă cel mic îi face viața mai frumoasă, iar vedeta nu poate decât să se considere cea mai norocoasă femeie. David este foarte atașat de mama sa și se poate observa că cei doi au o relație foarte specială, mai mult decât mamă – fiu.

„Sunt mândra tare de puiul meu”

În momentul de față, Andreea Mantea are propria emisiune care se numește Trăiri alături de Andreea Mantea” și care este urmărită de mii de mămici din întreaga țară. Pentru multe dintre acestea, vedeta este un model demn de urmat, iar sfaturile sale sunt luate de bune de toate telespectatoarele, așa că este foarte atentă la ceea ce spune în fața camerelor de filmat.

Recent, vedeta a reușit să ia pe toată lumea prin surprindere cu o imagine pe care a postat-o pe contul ei oficial de Instagram. În fotografia respectivă, ea apare alături de fiul ei despre care a vorbit mereu foarte frumos și de care este tare mândră. Fanii acestora îi pot urmări în cadrul emisiunii lor și pot învăța foarte multe lucruri de la aceștia, iar următoarea ediție a acesteia pare a fi una de senzație.

Andreea Mantea, fotografie emoționantă alături de David, fiul ei: “Sunt mândră tare de puiul meu” / FOTO

 

„Sunt mandra tare de puiul meu atunci cand vrea sa mearga cu mine prin tara, sa descopere si totodata sa invete despre mestesugarit si despre traditiile noastre poate de mult uitate de unii dintre noi. Am descoperit niste oameni minunati care vor sa duca traditia mai departe, din tot sufletul! I-am filmat si abia astept sa ii cunoasteti lunea viitoare. Pana atunci, abia astept sa urmariti o alta editie de suflet a emisiunii “Trairi alaturi de Andreea Mantea” in aceasta seara de la ora 23.00 ❤️”, a scris vedeta în dreptul imaginii.