Pe Andreea Mantea o cunoaște toată lumea, însă puțin sunt cei care știu că a avut parte de o dezamăgire cruntă în dragoste acum ceva timp. Bruneta se iubea cu un avocat de câteva luni, însă ce a avut să afle la un moment dat despre el chiar din presă, a întrecut orice așteptare.
Totul merge foarte bine între Andreea Mantea și bărbatul care era avocat de profesie, până în momentul în care prezentatoarea TV a primit un telefon din partea unui jurnaliste care i-a dat viața peste cap. În realitate, bărbatul respectiv nu era singur, ci însurat.
Andreea Mantea a aflat din presă că iubitul ei este însurat
Andreea Mantea a avut parte de un șoc în momentul în care se afla la spălătorie cu mașina și a primit un telefon de la un jurnalist pentru a i se cere părerea în legătură cu iubitul ei care, fix în aceeași zi, depusese actele de divorț. Prezentatoarea TV a mărturisit că a avut parte de un șoc. I-a fost greu să se mai țină și pe picioare, pentru că, în realitate, în tot acel timp, ea ocupase, de fapt, rolul de amantă.
„Avem o relație cu el de câteva luni, țin minte că eram la spălătorie, așteptam să îmi fie spălată mașina. M-a sunat o jurnalistă să mă întrebe ce părere am de faptul că iubitul tău și-a depus azi actele de divorț, mi s-au înmuiat picioare, nu puteam să stau pe bordură, nu puteam să respir”, a spus vedeta într-o emisiune TV.
Cum a reacționat Andreea Mantea la aflarea veștii?
În urma telefonului primit, Andreea Mantea și-a sunat iubitul și l-a tras la răspundere, menționându-i că trebuie să vină să-și ia hainele de la ea de acasă și că nu acceptă nici măcar o scuză din partea lui. Bărbatul a vrut să o facă să înțeleagă pe brunetă că între el și soția lui nu mai era nimic de ceva timp, de aceea depunând și actele de divorț.
În ciuda insistențelor bărbatului și în fața refuzul de a veni să-și ia hainele din casa ei, Andreea Mantea i-a aruncat hainele la gunoi. De atunci nu a mai discutat niciodată cu el.
„Am trecut de moment, l-am sunat și i-am zis să-și ia hainele de la mine din casă. Nu le-a luat și le-am aruncat la gunoi. Din momentul în care am aflat că el m-a mințit, din secunda aia eu am renunțat la acea relație. Din acel moment, eu n-am mai stat cu omul ăla. El mi-a zis ulterior că eram despărțit de acea fată de 6 luni… băi omule, în ce lume trăiești? El a crezut vreodată că eu nu o să aflu? Am aflat..”, a mai spus Andreea Mantea.