Reclamă

Andreea Esca va împlini în curând 50 de ani, însă cu toate acestea vârsta nu pare să o sperie deloc, ci dimpotrivă, jurnalista este o prezență și mai activă pe latura profesională. Din nefericire însă, timpul și gravitația nu iartă pe nimeni, iar anii vin la pachet și cu semne de îmbătrânire mai ales a pielii. Acestui aspect, Andreea îi acordă o grijă deosebită, însă nu face nici o mișcare fără aprobarea specialistului.

Ajunge des la clinica de dermatologie

Andreea Esca poate fi declarată cu ușurință una dintre cele mai longevive prezențe feminine de pe micul ecran din România. Vedeta prezintă jurnalul de seară de la PRO TV de peste două decenii, perioadă în care nu a avut voie să își schimbe imaginea, așa cum majoritatea contractelor de televiziune o cer. Cu toate că anii au trecut, jurnalista nu își arată deloc cei 50 de ani pe care urmează să îi împlinească în luna august.

Andreea are o genă bună, semănând foarte mult cu mama ei, Lucia Esca, de la care a moștenit frumusețea. Vedeta are totuși grijă să apeleze la procedurile de reîntinerire pentru a avea mereu un look proaspăt și impecabil.Astfel, vedeta ajunge des, înainte de estetician la medicul dermatolog, care o îndrumă în a avea un ten impecabil, lipsit de riduri și piele îmbătrânită.

Viața activă o ajută să se mențină în formă

Andreea a fost întotdeauna o fire sportivă, încă din copilărie luând cursuri de înot, activitate pe care o  practică și acum cât se poate de des. Pe lângă înot, Andreea ajunge la Pilates de câteva ori pe săptămână, iar astfel, cu ajutorul acestor exerciții a reușit să se tonifieze frumos.

Jurnalista are de asemenea o activitate profesională intensă. Atunci când nu se află la redacția PRO Tv, aceasta se ocupă de revista pe care o deține, Alist Magazine. Pe lângă, Andreea participă la diferite evenimente mondene sau emisiuni la care este invitată. Toate acestea o ajută în a avea un tonus de invidiat.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro