Reclamă

George Burcea are planuri mari pentru această vară. Cât timp fost soție este plecată în aventura din „America Express”, actorul plănuiește să petreacă mai mult timp alături de fetițele lui. Acesta împreună cu iubita sa Viviana Sposub le vor duce pe cele două micuțe într-o vacanță, lucru ce s-ar putea să nu îi convină prea mult Andreei Bălan.

După ce procesul de divorț a ajuns la final, George Burcea se poate bucura, în sfârșit, de ceva mai mult timp petrecut alături de fetițele lui. Actorul a făcut deja planul, iar în vara aceasta le va duce pe Ella și Clara la bunica sa, la Botoșani. Pe cei trei îi va însoți și Viviana Sposub, iar bunica abia așteaptă să aibă curtea, din nou, plină.

„Prima vacanță în care vom merge va fi la bunica, la străbunică, la Botoșani. Pentru că bunica mea are 85 de ani și a apucat să vadă o singură strănepoată, pe Ella. Vrea să o vadă și pe cea mică, pe Clara.

I-am promis că o să mergem în vară să le vadă pe amândouă. Mereu când vorbesc cu ea îmi spune, așa cum sunt bunicile, străbunicele: George, o singură dorință mai am. Să-mi aduci strănepoatele și după aceea pot să mor.

Eu sunt cel mai norocos că o am pe bunica pentru că ea m-a crescut de la două săptămâni. Ea m-a crescut și pe mine, și pe frații mei. Și-a crescut copiii, apoi nepoții, apoi strănepoții… surorii mele. Acum o să mergem în vizită și cu fetele. Abia așteaptă.”, a declarat George Burcea, potrivit fanatik.ro.

Andreea Bălan o sa explodeze! George Burcea și Viviana Sposub au plecat în vacanță alături de cele două fiice ale artistei
Social media

Cum va reacționa Andreea Bălan?

Planurile lui George Burcea pare foarte frumoase, însă este posibil ca Andreea Bălan să nu fie tocmai de acord cu ele. În trecut, între cei doi au existat numeroase conflicte, ce au apărut și în spațiul public. Multe dintre acestea aveau legătură și cu Viviana Sposub.

Se pare că artista nu este de acord ca fetițele sale să își petreacă timpul alături de actuala iubit a tatălui lor. Mai mult, lucrurile au escaladat atât de mult încât cele două s-au amenințat că se vor da în judecată și chiar asta s-a întâmplat.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro