Viaţa Andreei Bălan s-a complicat neaşteptat de mult în ultima perioadă, după ce artista s-a despărţit de George Burcea şi a fost nevoită să rămână singură cu fetele.

Acum, Andreea Bălan aduce aminte numai de perioade grele din viaţa sa şi încearcă să îşi găsească puterea pentru a-şi creşte cele două fetiţe, în siguranţă şi linişte.

Andreea Bălan, amintiri dureroase: ”M-a bătut! Este exact ca tatăl lui”

Andreea Bălan a avut o copilărie grea din cauza tatălui ei, iar problemele au traumatizat-o. De aceea acum înțelege mult mai bine prin ce a putea trece fetițele sale, dacă tatăl lor nu le va fi aproape.

„Am încercat să vorbesc cu tata, dar este o chestie moștenită din generație în generație. El mă bătea, iar mult timp l-am blamat. Acum, în ultimii ani, l-am înțeles, pentru că așa făcea și tatăl lui și așa credea că este bine. Îi spuneam «de ce trebuia să mă bați în Casa de Cultură? De ce, tati?”, dar așa știa el, așa a fost educat”, a spus Andreea Bălan, potrivit Cancan.

Fac terapie

“Eu înţeleg şi copilăria foarte mult, că fac şi terapie… traumele generate în copilărie… ale mele, ale tale, ale oricui. Adică înţeleg foarte mult şi am citit foarte mult. Şi tot timpul ne influenţează şi asta zic, eu am empatie şi înţeleg lucrurile astea şi, în ultimele trei luni, chiar am încercat să nu ajungem aici.

Da, e foarte greu, pentru că te gândeşti că nu mai ai familie pentru fetiţe şi nu mai ai repere. Degeaba mami şi tati stau separaţi şi ok, au grijă de copii, faptul că nu mai locuiesc împreună, fetiţele nu o vor vedea niciodată pe mami care se iubeşte cu tati şi atunci ele, mai târziu, în viaţă, nu vor învăţa iubirea faţă de partener şi vor avea dependenţe emoţionale faţă de bărbaţii cu care ele vor fi.

Adică, eu trebuie de acum înainte să am foarte mare grijă cum le educ şi cum le cresc şi el trebuie să fie prezent în viaţa lor pentru ca ele, mai târziu, să nu se agaţe de orice bărbat care apare în viaţa lor pentru că au avut carenţe în viaţa cu tatăl lor”, a declarat Andreea Bălan la „Răi da’ Buni” de la Antena Stars.