Andreea Bălan își dorește să-și deschidă propria afacere. Anul 2022 va fi anul ei , pentru că deja toate detaliile sunt puse la punct. Este vorba despre lansarea unor produse, se pare, care îi vor aduce artistei foarte multe satisfacții financiare.
Andreea Bălan se păstrează destul de rezervată pentru moment, pentru că își dorește să-și surprindă toți fanii. Este convinsă de faptul că va avea un real succes ca femeie de afaceri și speră ca lucrurile să decurgă așa cum a plănuit.
„Vreau să încep două business-uri cu niște produse, să le lansez, așa că știu foarte bine ce o să fac”, a declarat Andreea Bălan în cadrul unei emisiuni.
Andreea Bălan, ghinion în plan sentimental
După cum bine știm, Andreea Bălan a avut parte de mai multe experiențe neplăcute în plan sentimental. Cea mai recentă experiență în dragoste care s-a dovedit a fi un eșec este cea cu Tiberiu Argint . Cei doi au început o relație după ce artista a divorțat de tatăl copiilor ei, George Burcea. Din nefericire, nici această relație nu a durat prea mult, cei doi ajungând la despărțire după un an de relație.
Se pare că Andreea Bălan nu are același noroc în plan sentimental ca în cazul carierei. Este o artistă de mare succes, care, din păcate, nu a reușit să-și găsească stabilitatea emoțională până în momentul de față. Toate aceste experiențe nefericite au făcut-o să devină mai puternică și să vadă cu mai multă claritate și optimism viața.
„Pentru mine, aceste experiențe au fost lecții de viață care m-au transformat și m-au format omul de azi. Am înțeles că de jos nu ai unde să te duci decât în sus.
Chiar dacă uneori oboseam, îmi luam răgaz, mă odihneam sufletește și apoi o luam de la capăt cu mai multă ambiție. Am ales să renasc de fiecare dată mai puternică, mai înțeleaptă și mai încrezătoare în forțele proprii. Cu toții trecem prin diferite experiențe și e foarte important cum le lăsăm să ne definească. Alege să le privești nu ca pe eșecuri, ci ca pe lecții, ca să fii un om mai bun, mai încrezător și mai iubitor cu tine și cu cei din jur”, despre momentele dificile din viața ei.