Reclamă

Fosta concurentă de la „Puterea Dragostei”, Andra Volos a petrecut Crăciunul în Maramureș, locul în care a copilărit și unde are mulți prieteni.  Aceasta nu a mai ținut cont de dietă și s-a răsfățat cu sarmale și alte preparate tradiționale din carne. Spune că nu se va opri până pe 5 ianuarie, când are un motiv întemeiat. 

Andra va suferi o operație de liposucție la o clinică din Turcia. Operație este destul de scumpă, fiind 12.000 de euro și va fi efectuată de unul dintre cei mai buni medici din lume.

Vedeta locuiește în Italia, împreună cu mama sa, dar de sărbători a preferat să se întoarcă în România, obicei pe care îl are în fiecare an. Andra Volos a petrecut în Maramureș, alături de tatăl ei, cât și de Deea, prietena sa din copilărie. S-a bucurat cu mâncare fără limită fiindcă luna viitoare va face o liposucție la abdomen.

”Sunt prinsă cu foarte multe treburi acum, cu familia, cu Crăciunul… Sunt la Maramureș, la tata, bineînțeles, sunt cu Deea, prietena mea, care s-a despărțit de iubit. Suntem singure amândouă, acum. E al doilea Crăciun pe care-l fac singură, adică fără iubit. Când am avut iubit, am făcut Crăciunul în Moldova. Iar de Revelion, tot aici, la Maramureș, stau. S-a deschis de curând un restaurant foarte frumos, de lux, și am zis că o să fiu cu prietenii mei din copilărie, cu familia. Iubesc tradițiile, sunt crescută în zona asta și chiar prefer să stau aici și de Revelion. Acasă-i acasă!”

Social Media

Ce operații estetice are Andra Volos

Tânăra nu se sfiește să recunoască intervențiile la care a fost supusă de-a lungul timpului. Aceasta a trecut de mai multe ori prin cabinetul medicului estetician și s-a shimbat mult față de cum arăta în trecut. Frumoasa șatenă și-a mărit buzele cu acid hialuronic, a făcut intervenție pentru implant mamar, iar anul acesta și-a micșorat nasul.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro