Reclamă

După ce a fost acuzată în nenumărate rânduri pe rețelele de socializare că se dezbracă pentru bani, Andra Volos a transmis un mesaj tuturor celor care comentează în legătură cu acest subiect.

Andra Volos a cunoscut succesul în mediul online în urma participării în cadrul emisiunii „Puterea Dragostei”. Acolo a format un cuplu alături de Bogdan Mocanu, însă relația lor s-a finalizat la ceva timp după ce au părăsit competiția din cauza neînțelegerilor.

De curând, șatena a fost implicată, fără voia ei, într-o situație care ar pune-o într-o lumină proastă în fața fanilor ei. Internauții au acuzat-o că face videochat, însă Andra Volos nu a lăsat lucrurile la voia întâmplării. A lămurit toată situația legată de felul în care ea își câștigă banii.

”Cât despre statusul pe care l-am postat azi de dimineața, legat de femeile care fac videochat. Nu am nicio treabă cu ele, fiecare își câștigă bănuțul cum vrea și cum poate. Clar, dacă vreodată aș fi făcut videochat sau aș face pe viitor, nu cred că m-aș lega de chestia asta. Din păcate, nu o să mă vedeți niciodată făcând chestiile astea, videochat, Onlyfans, filme…”,a declarat Andra Volos pe Instagram.

Andra Volos a recunoscut dacă face sau nu videochat! Fosta lui Mocanu se dezbracă pentru bani? „Fiecare își câștigă bănuțul cum vrea și cum poate”
viva.ro

Andrei Volos îi place să fie femeie singură

Andra Volos a avut o relație de câteva luni cu Bogdan Mocanu, fostul concurent de la „Puterea Dragostei”. Relația celor doi s-a încheiat acum ceva timp, însă frumoasa șatenă a anunțat din nou pe Inagram, acum ceva timp, că un bărbat misterios face parte din viața ei.

Se pare că nici această relație nu a funcționat. Andra Volos mărturisește că statutul de femeie singură este mult mai pe placul ei decât dacă ar fi într-o relație.

„Mai stau zece ani până să mă mărit. Momentan, sunt foarte bine singură. Nu-mi spune nimeni ce să fac, călătoresc… Acum urmează să încep niște proiecte super-tari în Italia. Mă duc acolo, o să stau în vacanță, pe Coasta de Azur… Nu stau legată. Păi dacă am iubit, nu mai pot să fac nimic. Știu cum e viața de cuplu. E frumoasă, dar nu e atât de frumoasă ca atunci când nu ai nicio relație”, a mărturist, recent, Andra Volos.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro