Andra este foarte supărată pe fanii săi! Cu toții credeam că ea și Cătălin Măruță așteaptă încă un copil, însă realitatea este alta.
Andra și Cătălin Măruță sunt unul dintre cele mai solide cupluri de celebrități de la noi. Cei doi s-au căsătorit în anul 2008, iar de atunci formează o familie foarte frumoasă. Au împreună doi copii minunați, o fetiță pe nume Eva și un băiat pe nume David, iar fanii au speculat că cei doi s-ar putea să aibă un frate sau o soră curând.
Zvonurile au circulat rapid, iar în scurt timp urmăritorii din mediul online au asaltat-o pe Andra cu mesaje de felicitări. Cum realitatea este diferită de ceea ce se crede de public, artista a simțit nevoia să clarifice această situație.
Andra a declarat recent că nu există nici o sarcină
Cu toate că s-ar bucura enorm să devină mamă pentru a treia oară, se pare că acest lucru nu este pe lista ei și a lui Cătălin Măruță de priorități.
Explicația din spatele situației este una simplă: vedeta s-a îngrășat câteva kilograme, iar fanii săi au crezut imediat că așteaptă un copil. Cum situația a scăpat de sub control, cântăreața chiar a decis să ia măsuri. Plănuiește să intre la dietă și să revină la formele cu care ne-am obișnuit.
”Chiar îmi doresc să nu mai zică lumea că sunt gravidă, fără ca eu să fiu. Dacă vreodată se va întâmpla, atunci e binevenit. Acum nu pot să spun că am în plan acest lucru, întrucât am și fată, și băiat, deci am tot ce am visat. Nu ne-am propus să mărim familia și nu avem de gând acum să se întâmple acest lucru. E greu, cumva, să stau mereu să explic că nu sunt însărcinată. […] În pandemie, toată lumea a pus câteva kilograme, iar eu sunt unul dintre acei oameni.”, a declarat Andra.