Reclamă

Andra Gogan a crescut, la propriu și la figurat odată cu majoritatea fanilor ei. Încă de la o vârstă destul de fragedă vedeta a început să producă proprii bani și să fie independentă. Familia i-a fost mereu alături și în continuare o susține în toate proiectele pe care aceasta le are.

Andra Gogan este un exemplu pentru fanii ei. Tânăra pare de neoprit și are energie pentru a duce orice proiect la capăt cu succes. Andra nu are timp să se lamenteze, iar asta din cauza faptului că programul ei este mai încărcat ca niciodată. În cazul influencerei, pandemia nu s-a simțit deloc, iar bugetul ei nu a suferit modificări.

Andra Gogan poate spune că este idolul unei generații. Aceasta a știut mereu cum să se plieze pentru a rezista industriei. Drept dovadă, la nici 25 de ani, vedeta poate spune că le-a încercat pe toate. Sora lui Răzvan Gogan este adepta provocărilor și nu a spus niciodată „nu” proiectelor care o stimulează psihic.

Andra Gogan, competitoarea lui Selly?! Ce avere a reușit să adune vedeta, după mai bine de 10 ani de carieră
Instagram

Andra Gogan formează o echipă cu fratele ei

De la dublajul animațiilor, la dans, la muzică, la producerea propriului serial, toate se înscriu pe lista proiectelor reușite ale Andrei. Vedeta recunoaște că asta s-a tradus, de-a lungul timpului în mulți bani. Andra este la un pas distanță de a avea în conturi un milion de euro.

Chiar dacă are bani de îi întoarce cu lopata, Andra Gogan nu se culcă pe o ureche. Aceasta a luat în calcul și posibilitatea schimbării regulilor pe internet. Ba mai mult, vedeta nu își face griji în cazul în care online-ul nu i-ar mai genera venituri, iar asta pentru că are variante de rezervă.

„Probabil aș preda în continuare dans. Sau aș călători, cu banii din dansuri și din serialele pe care le produc cu fratele meu.

Milionul de euro… mai avem un pic. Eu nu știu, sincer, despre banii din casa mea, pentru că îi produc alături de toată familia!”, a declarat Andra Gogan, în exclusivitate pentru cancan.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro