Reclamă

Iubitul show-ul ”Românii au talent” aduce în prim-plan numere care mai de care mai interesante prin care să împresioneze juriul și publicul. Însă, sunt unele momente care nu îi implică pe concurenți, ci chiar pe jurați. Aceștia au gesturi mai mult decât amicale unul cu celălalt.

O ultimă astfel de scenă a avut loc recent, între Andra și Mihai Petre. Imaginile fac cât o mie de cuvinte și pot fi foart ușor interpretabile, în funcție de cum vede fiecare situația. La o primă vedere, s-ar spune faptul că cei doi au o relație mai mult decât amicală, însă nu este ceea ce pare. În realitate, Andra se simțea ușor rău, iar Mihai a ajutat-o printr-o rugăciune.

Mihai Petre, la rugămințile acesteia, i-a spus Andrei ”Tatăl Nostru” pe motiv că nu se simte bine. ”Adică vrei să-ți zic eu în gând? Să-ți zic? O să îți fie mai bine?”, a fost replica lui Mihai. Acesta fiind momentul în care mâinile celor doi s-au unit pentru ca Mihai să ducă până la capăt rugăciunea pentru ca starea de rău a Andrei să dispară.

Recent, mama Andrei și-a sărbătorit ziua de naștere. Andra nu a ezitat nici de această dată să-și mărturisească, pe rețelele de socializare, dragostea nemărginită pe care i-o poartă.

”Azi e ziua mamei mele. Câtă grijă a avut de mine si de frații mei, numai noi știm. Acum e rândul nostru să o protejăm! Te iubesc, mama! La mulți ani!! Și mi-e dor de tine!!! ♥️”, a scirs Andra pe conturile personale de socializare.

Fanii Andrei, cum era de aștepat, le-au făcut urări și i-au felicitat mama într-un număr extrem de mare.

La mulți ani binecuvântați! Să-ți trăiască mama și să te bucuri de ea mulți ani, Andra”, “La mulți ani cu sănătate! Sunteți o familie minunată!”, “La mulți ani cu multă sănătate și numai bine… să trăiască și să vă bucurați împreună până la adânci bătrâneți… Vă pupăm de la Roma”, “La mulți ani cu sănătate, bucurii și multe împliniri”, “La mulți ani!!! Să-ți trăiască mama și să te bucuri de ea și de îngerașii tăi, ai mare grijă de toată familia, te pupam cu toții din Germania”, sunt doar câteva dintre mesajele pe care fanii le-au transmis.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro