Un body transparent și este de ajuns! Anda Adam, chiar vrei să rupi internetul în două? Artista ne-a obișnuit, de ceva vreme, numai cu apariții incendiare. Nici de această dată nu a făcut excepție de la ”regulă”, căci ne-a surprins din nou cu o fotografie în care este îmbrăcată extrem de provocator.

Reclamă

Îți trebuie curaj ca să intri pe profilul Andei Adam, mai ales dacă ești bărbat! Vedeta pozează foarte senzual. Fără îndoială, dă dovadă de faptul că nu are niciun fel de inhibiție să-și arate corpul în toată splendoarea lui. De curând, Anda Adam a mai postat încă o fotografie amețitoare pe rețelele de socializare. Aceasta s-a pozat într-un body foarte decupat și transparent. Blondina s-a prezentat în fața fanilor de pe rețelele de socializare așa cum s-ar ”prezenta” și în fața soțului său, după cum se pare.

Faptul că arată impecabil nu poate fi contestat. La fel cum nu pot fi contestate nici calitățile sale vocale și talentul de care se bucură. Fotografia de-a dreptul inedită a stârnit foarte multe reacții în mediul online. Fanii i-au putut admira sânii și celelalte forme ale corpului care sunt perfect evidențiate cu o asemenea ținută hot.

Anda Adam șochează din nou! A pozat într-un body transparent și... atât
Anda Adam șochează din nou! A pozat într-un body transparent și… atât
Anda Adam șochează din nou! A pozat într-un body transparent și... atât
Anda Adam șochează din nou! A pozat într-un body transparent și… atât

Artista are o mare durere

Anda Adam ne-a obișnuit, de-a lungul timpului, cu profesionalismul ei și cu faptul că întotdeauna știe să facă un spectacol de zile mari acolo unde merge. Se pare, însă, că Anda Adam nu a avut întotdeauna viața roz și, ca orice om, a avut parte și de momente mai puțin bune. Mătușa ei, unul dintre oamenii de suflet ai Andei, s-a stins din viață înainte cu trei săptămâni de cea mai importantă zi pentru frumoasa blondină, după ce a pierdut lupta cu boala.

”Nu-și dorea decât să mă vadă mireasă și să fie și ea la nunta mea. Mama i-a cumpărat și rochie deja, din America, pentru ceremonie.”, susținea Anda Adam cu ceva timp în urmă.