Anda Adam a decis ca relația pe care o are acum cu Yosif să fie una retrasă de ochii curioșilor. Din păcate, nu prea i-a reușit, mai ales că aceasta atrage privirile peste tot pe unde merge. Frumoasa concurentă de la Bravo, ai stil! a plecat în vacanță, dar nu a fost deloc așa cum își imagina. Se pare că Yosif, iubitul ei este mult mai priceput la a ține secrete decât ea.
Anda Adam s-a logodit cu iubitul ei
Anda Adam a decis să ia o pauză de la proiectele în care era implicată. Artista a pus degetul pe hartă și a ales să meargă împreună cu iubitul ei în Turcia. Anda își dorea de foarte mult timp să ajungă în Capadoccia, așa că asta a fost ocazia perfectă. Vedeta și-a imaginat ca va fi o perioadă în care va sta liniștită și că nimic neprevăzut nu s-ar întâmpla. Total greșit.
Iubitul ei, Yosif s-a gândit că asta este cea mai bună ocazie să o ceară de soție, așa că nu a mai pierdut timpul. Yosif a aranjat totul până la cel mai mic detaliu, astfel că Anda Adam a fost luată total prin surprindere. Mai mult, artista deja își pierduse orice speranță că va mai fi cerută de soție. Momentul a fost unul emoționant, atât pentru ea, cât și pentru Yosif. Imediat după marele anunț, Anda Adam a fost asaltată cu felicitări din partea fanilor și a colegilor.
”Între timp, el a pus la cale fără ca eu să știu toate detaliile ca să îmi facă surpriza, să pregătească momentul cererii în căsătorie. Am ajuns eu ca o floricică, la 5 dimineața la ședința foto. Când am terminat de fotografiat și m-am întors la iubitul meu, el deja era în costum, cu cutia cu inelul pregătit., a declarat Anda Adam emoționată. S-a așezat în genunchi și m-a întrebat dacă vreau să fiu soția lui.
A fost foarte emoționant. Nu mă așteptam. Am plâns de bucurie. A fost ca într-un film. Parcă nici nu îmi vine să cred că a fost totul o realitate. Nu mai credeam sau nu mai speram că o să se întâmple acest lucru. Când vom decide și ziua nunții vă vom anunța.”, a spus Anda Adam pentru wowbiz.ro.