Mai mulți părinți dintr-o comună maramureșeană fac acuzații grave în ceea ce privește desfășurarea unei anchete în cadrul școlii din care fac parte copiii lor, spunând că șeful de post a lovit cinci elevi chiar în biroul directoarei, de față cu aceasta.

Suspectați că ar fi tâlhărit un localnic, cinci elevi ai școlii din Mierșu Mare, Maramureș, au fost chemați de către șeful de post în biroul directoarei pentru a sta de vorbă cu ei.

Părinții susțin că în momentul în care au intrat copii, șeful de post ia bătut pentru a recunoaște o faptă necomisă de aceștia.

„Eu nu știu de ce s-a implicat școala în treaba aceasta, pentru că faptele nu s-au săvârșit în interiorul școlii. Copiii au fost luați din clase, duși în biroul doamnei directoare, și când au intrat în biroul doamnei directoare i-a lovit pe rând cum au intrat. La băiatul meu i-a dat o palmă peste cap și și-a mușcat un pic limba”, declară tatăl unui copil.

Directoarea școlii nu a vrut să ofere prea multe informații despre cele întâmplate, menționând faptul că și-a informat superiorii despre incident.

„Mie mi se pare total normală reacția directoarei, total normală reacția șefului de post. Dacă eram și eu prezent, mergeam în acel birou. Probleme în școala respectivă par să nu fie de azi, de ieri”, a declarat Ioan Mătieș, primarul localității Mireșu Mare, Maramureș.

Deși părinții și-au făcut nemulțumirea publică, postând pe Facebook cele întâmplate, inspectoratul școlar a spus doar că nu cunoșteau problema din Mierșu Mare și că urmează desfășurarea unei anchete.

Dacă agentul de poliție este declarat vinovat, acesta se va alege cu un dosar penal pentru loviri și alte violențe, dar și cu o cercetare disciplinară.