Anca Volos a reacționat după ce a aflat cumplita veste că fostul ei iubit, Bogdan, și-a petrecut noaptea cu Bia. Zvonurile legate de despărțire au circulat extrem de repede, dar niciunul nu confirmase acest lucru. Foștii concurenți de la Puterea Dragostei se pare că nu mai sunt împreună, iar despre despărțire a vorbit recent chiar Bogdan Mocanu. După care și-a căutat alinarea în brațeele unei alte concurente de la Puterea Dragostei, Bia.
Ce s-a întâmplat după despărțirea de Andra?
După despărțirea de Anca Volos. Bogdan Mocanu s-a îmbătat foarte tare. El și Jador au plecat împreună la Bacău, la casa lui Jador, dar pe drum s-a întâmplat ceva neplăcut. Cântărețul a fost nevoit chiar să oprească pentru ca Mocanu să poată vomita, pentru că îi era foarte rău. Băutura în exces l-a afectat pe Bogdan, iar organsimul lui nu a mai rezistat.
„Suferi atât după Andra, încat bei încontinuu, măi băiatule?! Ți-am zis să nu mai bei atât! Doamna! Vi se pare normal ca băiatul ăsta să sufere în halul asta?!”, îi spunea Jador.
După ce au apărut pe internet imaginile în care se vedea clar că Bogdan a petrecut noaptea alături de o altă femeie, Anca Volos a reacționat. Andra este vizibil îndurerată de faptul că a terminat-o cu Bogdan, dar nu poate decât să-și plângă durerea pe internet. Se vede că l-a iubit, dar nu îl poate ierta pentru ce a făcut. Anca Volos a postat în mediul online o serie de mesaje pentru fostul ei iubit.
„Câinele este singurul care poate repara o ruptură din inima ta franța”, a spus Andra.
„Mama, ești că un înger pentru mine! De ține am nevoie acum!”, este un alt mesaj postat de Andra Volos pe Instagram.
„Ce trist! Prea multe măști și prea puține chipuri! Sfârșit!”, este postarea făcută de fosta iubita a lui Bogdan Mocanu.