Anca Țurcașiu și Gabriel Fătu se numără printre actorii îndrăgiți de public, care urcă pe scenă împreună. Dincolo de cortină, pe actori îi leagă o relație controversată, cel puțin în ochii internauților. Actrița și colegul ei de scenă se afișează tot mai des împreună. Acest fapt a stârnit tot mai mult curiozitatea celor din jur, dar și a fanilor din mediul online.
Anca susține că relația lor este strict profesională
Luna aceasta se împlinesc doi ani de când Anca Țurcașiu este o femeie singură. Vedeta a divorțat de stomatologul Cristian Georgescu după mai bine de două decenii de mariaj. Motivul principal în această situație care a șocat pe toată lumea a fost infidelitatea fostului partener al actriței.
Lovitura a fost extrem de dureroasă pentru Anca, drept dovadă nici până în prezent aceasta nu și-a oficializat vreo nouă relație. Totuși, mulți dintre fanii ei au bănuit că aceasta ar avea o legătură apropiată cu Gabriel Fătu. Cei doi sunt colegi de scenă la teatru și petrec mult timp împreună din acest motiv. Anca și Gabriel joacă în două piese de teatru împreună și merg deseori inclusiv în turnee.
Momentan, actrița se află pe litoral acolo unde are toată vara evenimente. Anca are contract cu unul dintre cele mai celebre resorturi de pe litoral destinate familiilor cu copii.
Seară de seară, vedeta urcă pe scenă și susține diverse spectacole interactive pentru turiști. Recent, aceasta a publicat pe contul de Instagram o noua imagine alături de Gabriel Fătu. Actorul ar fi vizitat-o pe partenera lui de scenă în locația unde aceasta își va petrece întreaga vară.
Anca a declarat de curând că nu are vreo relație amoroasă cu actorul ci una strict profesională. Cu toate acestea, legătura lor este încă pusă sub lupă de internauți.
Fostul partener de viață al actriței și-a oficializat relația cu femeia de care s-a îndrăgostit lulea. Cei doi locuiesc în vila decorată chiar de Anca Țurcașiu.