Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Anca Țurcașiu este mândră de fiul său. Cu ce se ocupă acesta

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Anca Țurcașiu este mândră de fiul său. Cu ce se ocupă acesta
Colaj Substantial

Anca Țurcașiu se poate considera o mamă mândră pentru reușitele fiului său. Radu Georgescu are 23 de ani, este student, dar și lucrează și îi place ceea ce face. Mama sa îl susține cu absolut orice și îi este alături necondiționat.

Fiul Ancăi Țurcașiu este student la Facultatea de Inginerie Spațială din cadrul Universității Politehnica București, iar pe perioada iernii, este profesor de snowboard. Radu nu s-a bazat doar pe părinții săi, el a lucrat în fiecare vară ca ospătar pe litoralul românesc. Tânărul în vârstă de 23 de ani cântă și la pian, dar nu își dorește să profeseze.

„Radu nu va fi nici artist, nici actor. Am fost absolut întotdeauna de acord cu alegerile lui. A experimentat tot ce s-a putut, iar pana la urma a ales logica si perspicacitatea, adică matematica. Va da admitere la Facultatea de Inginerie Spațială din București.”, a spus Anca Țurcașiu în trecut.

Cei doi au o relație apropiată, mai ales după divorțul dintre Anca Țurcașiu și soțul său în 2020. Deși artista nu a fost prezentă tot timpul în viața fiului său din cauza proiectelor sale, fiul său a putut să o ierte pentru absența sa. Totodată, acesta și-a adus și iubita acasă pentru ca mama sa să o cunoască.

Instagram

Anca Țurcașiu, mesaj emoționant pentru fiul ei

Luna trecută, Radu Țurcașiu a împlinit frumoasa vârstă de 23 de ani, iar mama sa este mai fericită ca oricând. Vedeta a postat un mesaj emoționant pentru fiul său cu ocazia aniversării.

„Mama, te iubesc cel mai mult de pe Pământ! Toate gândurile mele se îndreaptă spre tine în fiecare minut al vieții mele. Dorința mea cea mai mare este doar să fii fericit mereu! Asta am încercat toată viața. Să te duci către a-ți fi bine, orice ai alege să faci. E un an special pentru tine și vreau să mă asigur că bifezi fiecare zi din viața ta ca fiind una perfectă!
La mulți ani, dragul meu drag !
Tata îmi spune :Te iubesc definitiv!. E atât de frumos. Îl citez acum!”, a scris Anca Țurcașiu pe contul său de Instagram.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden