Anca Serea este într-o formă de zile mari, iar multe mămici s-au întrebat care este secretul siluetei sale.

După șase nașteri vedeta se bucură de un corp de invidiat, iar kilogramele în plus nu au fost niciodată o problemă pentru aceasta. Recent, Anca Serea a dezvăluit care este rețeta secretă pentru o siluetă perfectă și micile trucuri la care apelează.

Anca Serea este o mămică fericită și împlinită. Vedeta se bucură de o familie frumoasă, iar Adrian Sînă și cei șase copii sunt centrul universului ei. La vârsta de 40 de ani și după șase nașteri, vedeta este într-o formă de invidiat, iar toată lume își dorește să afle cum reușește să se mențină. Anca Serea se apropie de dimensiunile ideale, având 1,77 înălțime și doar 58 de kilograme.

Vedeta a mărturisit că este destul de norocoasă, iar mare parte din felul în care arată i se datorează naturii. Aceasta a declarat că moștenește genele mamei sale, fapt ce a ajutat-o să nu aibă probleme cu kilogramele în plus.

„Acest corp pe care îl vedeți este cel pe care l-am primit de la natură, mai exact de la mama mea. Căci ea mi-a transmis minunatele gene care mă ajută să îmi păstrez silueta și tenul într-o formă atât de bună.”,  a declarat Anca Serea.

Anca Serea, siluetă de invidiat după șase nașteri! Care este secretul vedetei? „Are un rol mai important decât vă imaginați”
Instagram

Care este secretul siluetei Ancăi Serea?

Pe lângă genele bune moștenite de la mama sa, Anca Serea a dezvăluit că există totuși câteva lucruri la care este atentă și care o ajută să se mențină în formă. Vedeta pune mare accent pe alimentație și pe odihnă. Are mereu grijă ca alimentele pe care le consumă să fie cât mai naturale și nu sare niciodată peste orele de somn.

„Am pus întotdeauna mare accent pe alimentație, cât mai naturală, pe odihnă, care are un rol mai important decât vă imaginați în forma fizică pe care o aveți și, nu în ultimul rând, pe iubirea și liniștea pe care mi-o oferă familia. Ei sunt veșnica mea sursă de energie și bună dispoziție, de la ei reușesc mereu să mă încarc cu mult optimism și să îmi duc la îndeplinire toate planurile.”, a mai spus Anca Serea.