Reclamă
Reclamă

Anca Serea și Adrian Sînă trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din showbizul românesc. Însă nici căsnicia lor nu a fost ferită de momente dificile. Fosta prezentatoare a vorbit recent despre clipele în care a crezut că ea și artistul vor pune capăt căsniciei lor.

Atunci când vine vorba de familii fericite și împlinite, publicul din România se gândește instant la Anca Serea și Adrian Sînă. Cei doi sunt împreună de mai bine de 11 ani, iar împreună au crescut 6 copii minunați, de care sunt foarte mândri.

Anca Serea și Adrian Sînă au vrut să divorțeze de 2 ori

Viața lor, văzută prin prisma camerelor de luat vederi, a fost mereu perfectă în ochii publicului, însă în realitate nici mariajul lor nu a fost ferit de momente dificile. Ca în orice familie, au existat certuri, iar fosta prezentatoare și artistul au fost la un pas să divorțeze. Nu s-au grăbit însă cu deciziile, iar după ce au analizat situația în care se aflau, au luptat în continuare pentru familia lor.

Cred că a existat un moment sau două în care am vrut să renunțăm, dar ne-am dat seama că nu aveam un motiv suficient de serios și cred că toate experiențele astea, și acum vorbim foarte serios, ne fac să realizăm ce avem, de fapt. Am zis că nu o să mergem mai departe, că o să ne despărțim, dar nu. Mi-am dat seama apoi că nici nu a fost adevărat., a povestit Anca Serea în cadrul emisiunii „Teo Show”.

Reclamă
Anca Serea lasă de la ea atunci când se ceartă cu Adrian Sînă

Dar chiar și așa, în orice familii există neînțelegeri, mai ales atunci când părinții fac eforturi să se ocupe și de carieră. Anca Serea și Adrian Sînă au învățat de-a lungul anilor petrecuți împreună să depășească aceste momente, iar prezentatoarea a mărturisit că de cele mai multe ori ea este cea care îngroapă securea războiului.

Sunt însă și momente când păstrează supărarea, iar atunci îi dă mari bătăi partenerului său.

Mă enervează și mă supără, nu îi răspund la telefon zile în șir sau ore. Da, mi se întâmplă și d-astea., a mai povestit fosta prezentatoare în cadrul aceleiași emisiuni.

 

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro