Ce s-a întâmplat cu soția lui Adi Sînă.
A devenit, de curând, mamă pentru a șasea oară, însă Anca Serea visează la o familie și mai mare, deși de-a lungul timpului a fost criticată pentru că are atâția copii.
Vedeta nu ia, momentan, în calcul ideea de a mai aduce un copil pe lume, ci se gândește serios la varianta adopției.
Anca a dat vestea, recent, în cadrul emisiunii de la PRO TV, unde a vorbit despre planurile sale și ale soțului ei, Adrian Sînă.
„Visul nostru este să înfiem un copil. Am luat decizia acum mult timp. A fost un semn. Eu sunt ambasador la Salvați Copiii și, mai demult, am mers în vizită la spitalul Sf. Pantelimon, unde era o fetiță abandonată.
Eu eram însărcinată cu Moise și mi s-a părut devastator, nedrept. Mi s-a părut că nu pot face ceva pentru ea atunci și mi-am propus ca, în viitor, să înfiem un copil”, a spus Anca Serea în cadrul unui interviu TV.
Anca Serea și Adi Sînă, detalii intime din dormitor. „Avem o saltea de calitate și un pat rezistent”
Anca Serea și Adrian Sînă formează unul din cele mai reușite cupluri din showbiz. Vedeta a povestit pe blogul ei cum reușește să mențină pasiunea în relația cu soțul, în ciuda numeroaselor sarcini casnice, dar și a altor proiecte din televiziune, care îi ocupă timpul.
„Pentru că au vârste diferite, respectiv și programe de somn diferite, devine o reală provocare ca eu și Adi să găsim puțin timp pentru noi doi. (…) Încerc, pe cât posibil, să îmi „aglomerez” doar câteva zile pe săptămână, pentru ca apoi să mă pot bucura alături de cei dragi de mai mult timp liber. (…) Pentru noi, fie după ce adorm copiii, fie dimineța devreme, reușim să ne întâlnim în dormitor.”, a mărturisit Anca Serea.
Deși casa lor este plină de copii, Anca Serea a stabilit un program bine pus la punct pentru fiecare, chiar și atunci când vine vorba de intimitate.
„Odată ce cresc (copiii) și înțeleg anumite noțiuni, îi învățăm ce înseamnă o ușă închisă și că trebuie să respecte spațiul personal (nu doar pe al nostru, ci și pe al fraților lor). (…) Păstrăm cât mai multă liniște în momentele intime. Avem o saltea de calitate și un pat rezistent (..). Uneori mai pornim televizorul sau puțină muzică pentru a avea un fundal ambiental care să ne ajute nu doar la eliminarea oricărui sunet suspicios, ci și la crearea unei atmosfere plăcute între noi.”, a mai spus ea.