Reclamă
Reclamă

După o perioadă foarte grea în care s-a luptat crâncen cu o boală nemiloasă, ciroza hepatică l-a distrus. Alexandru Darie a suferit enorm și a rămas stors de putere. Mama sa, Anca Pandrea nu și-a revenit încă după pierderea soțului ei, Iurie Darie si a confirmat că se simte încă foarte slabită și nu mai poate face față unui astfel de eveniment.

Când a aflat că fiul ei a murit, Anca i-a aprins o lumânare dar nu a putut merge nici la el la spital cât timp a fost bolnav și nici la înmormantare nu va fi prezentă. Ea a rămas extrem de afectată după moartea sotului ei și a spus că nu va mai putea merge niciodată la nici o înmormantare.

Anca declară că se ințelegea foarte bine cu fiul său și regretă enorm că s-a stins din viață. Alexandru Darie şi-a petrecut aproape toată copilăria la teatru, cu tatăl său dar cei doi nu s-au înteles prea bine. De când Iurie Darie a cunoscut-o pe Anca Pandrea și până acum cațiva ani, se pare ca cei doi au fost foarte distanți. Aceștia s-au impacat cu 12 ani în urmă, când s-a aflat boala de care suferea Iurie Darie și care i-a adus moartea mai târziu.

Alexandru Darie a fost cel care a condus Teatrul Bulandra din anul 2002 si până astăzi.

Reclamă

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro