Anca Ciota și-a botezat fiul. Ea și soțul ei, Phelipe, au avut emoții mari weekendul trecut, la creștinarea băiețelului lor, David Liam.
În data de 30 mai, Anca Ciota a a adus pe lume un băiețel pe care ieri, duminică, 4 septembrie, vedeta de la Kanal D și-a botezat băiețelul. Alături de nașii Mădălin Ionescu și Cristina Șișicanu, la petrecere au participat multe vedete, printre care Simona Pătruleasa, Ilinca Vandici, Adelina Pestrițu, Cristina Dorobanțu și altele.
Anca Ciota și-a botezat fiul
La doar trei luni de când a venit pe lume, băiețelul Ancăi Ciota și al cântărețului Phelipe a fost creștinat. Micuțul David Liam a fost creștinat de Cristina Șișcanu și de Mădălin Ionescu la o biserică din București. Membri familiei și prietenii apropiați au participat la slujbă.
După aceea, ei s-au îndreptat către petrecere, care a fost organizată la piscina unui restaurant. Decorul a fost unul de vis, cu baloane galbene și albe, iar mesele la fel, pline cu flori și asortate cu locația. Frumoasa Anca Ciota a atras atenția cu ținutele ei, prima dată a îmbrăcat o rochie galbenă, iar apoi s-a schimbat într-o ținută albă, o rochie scurtă.
Botezul lui David Liam – part I. Ziua de ieri a început cu mari emoții! Ne-am rugat să iasă soarele și minunea s-a întâmplat! Moșii de botez au venit la noi acasă și conform tradiției au îmbrăcat bebelușul și l-au dus la biserica!, a scris Anca Ciota, în dreptul unei imagini de pe Instagram.
De la eveniment nu au lipsit vedetele, Anca Ciota, care e prezentatoarea rubricii Meteo de la Kanal D, le-a avut alături pe colegele ei. Simona Pătruleasa a participat la botez, ea a îmbrăcat un costum negru foarte elegant.
Și Cristina Dorobanțu a fost prezentă, și ea s-a îmbrăcat în negru. Ilinca Vandici a mers însoțită de Andrei Neacșu, soțul ei. Și Adelina Pestrițu a participat alături de Virgil Șteblea. Nașii Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu au impresionat și ei la botezul finuțului, nașa a îmbrăcat o rochie roșie, vaporoasă.