Anastasia Soare trăiește de ani buni ceea ce multă lume numește „visul american”. Românca a plecat peste Ocean cu un bagaj plin de speranțe și de dorințe. În ciuda faptului că a pășit pe un teren total necunoscut și într-o lume străină, Anastasia nu a pierdut deloc timpul. Românca a avut nevoie de puțin timp pentru a se face remarcată.
Anastasia Soare este una dintre cele mai cunoscute românce de peste hotare. Povestea ei de viață pare desprinsă din filme, însă, este mai reală decât și-ar putea imagina oricine. Fără prea multe cunoștințe despre lumea din America, Anastasia a reușit ceea ce alți doar visează. Înarmată cu multă determinare, dar și talent, românca s-a făcut remarcată imediat.
Nu mai este niciun secret faptul că unde pune aceasta mâna și penseta se întâmplă magia. Zeci de vedete de la Hollywood se lasă pe mâna ei și calcă pragul salonului pe care îl deține. Clientela ei este una extrem de selectă, iar printre divele pe care le-a pensat de-a lungul timpului se numără Oprah, Jennifer Lopez, Sofia Vergara, Kim Kardashian și multe altele.
Anastasia Soare se învârte în cercuri selecte
Ieri seară, în familia Anastasiei a fost mare petrecere. S-au împlinit 25 de ani de când diva deține unul dintre cele mai de succes business-uri din America și nu numai. În afară de serviciile pe care le oferă în salonul ei, Anastasia, împreună cu fiica ei au mai lansat și diverse linii de produse cosmetice. Toate se vând ca painea caldă. Asta nu face decât să le confirme că-s printre cele mai bune din domeniu.
La petrecerea luxoasă de ieri seară, Anastasia s-a înconjurat de cei mai buni prieteni, dar și de cele mai fidele cliente. Kim Kardashian, Jennifer Lopez, Oprah și Sofia Vergara au împărțit aceeași masă. Locația a fost decorată cu flori naturale, invitațiile de pe fiecare masă au fost personalizate, iar atmosfera a fost una uimitoare.
View this post on Instagram