Anamaria Prodan trece printr-un divorț destul de complicat care a ocupat paginile tuturor tabloidelor. Subiectul a ajuns și la urechile lui Carmen Harra. Aceasta este renumită pentru premonițiile pe care le face, iar unele dintre ele chiar se adeveresc. Anamaria nu este deloc impresionată de acest ”har” al lui Carmen și consideră că fiecare ar trebui să stea în pătrățica lui.
Anamaria Prodan s-a săturat să se discute mereu despre divorțul ei de Reghecampf. Impresara vrea să aibă parte de liniște, astfel încât să se poată ocupa de adevăratele probleme. Din păcate, dorința ei nu poate deveni realitate prea curând, căci toată lumea este curioasă de ce se întâmplă în familia ei.
Anamaria Prodan, deranjată de comentariile lui Carmen Harra
Așa cum era de așteptat, Carmen Harra nu putea să lipsească din această ecuație. Vedeta și-a făcut un obicei din a face declarații sau din a-și exprima premonițiile referitoare la anumite situații din showbiz. Harra a luat-o în vizor acum pe Anamaria Prodan, iar situația este mai tensionată ca niciodată. Fosta parteneră a lui Laurențiu Reghecampf nu tolerează astfel de remarci din partea lui Carmen, mai ales că aceasta nu cunoaște toate datele problemei. Anamaria este foarte indignată de atitudinea lui Harra și s-a asigurat că îi trimite un mesaj clar.
”Doamna Harra, atunci când face asemenea declarații, ar trebui să stăpânească foarte bine subiectul. Să înțeleagă că nu eu am declarat că pleacă cu banii de la Craiova. Sau tot ce vorbiți dumneavoastră aici.Eu cred că fiecare ar trebui să își vadă de viața lui. Comentariile acestea, dacă nu le stăpânește și nu stăpânește subiectul, să nu le mai facă”, a început mesajul Anamaria Prodan.
”Soțul meu are drepturi egale cu mine. Copilul meu, dacă scrie ceva sau postează, este foarte deștept. Înțelege la 13 ani tot ce se întâmplă. Doamna Harra, vă tot urmăresc pe toate posturile. Dacă citiți doar din ziare, 99% neadevărate, nu aveți cum să faceți o analiză. Nu vreau să se mai discute despre divorțul Prodan-Reghecampf. Fiecare aș vrea să-și vadă de locul lui”, a declarat Anamaria Prodan.