Toată lumea știe că Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf vor divorța. Vedeta a încercat să repare toate lucrurile dintre ei, i-a luat apărarea bărbatului cu care avea o căsnicie de peste 13 ani ori de câte ori a avut ocazia și l-a considerat capul familiei. Cu toate acestea, povestea lor de iubire a ajuns la final, iar după ce s-a convins că nu mai poate repara nimic, a ieșit în față și a dat declarațiile pe care toată lumea le aștepta cu sufletul la gură.
Anamaria Prodan a pus punctul pe i
Impresara a mers în emisiunea prezentată de Cătălin Măruță, de la Pro TV, unde a lămurit pe toată lumea în ceea ce privește separarea de cunoscutul antrenor. Vedeta a ținut să precizeze că din punct de vedere al averii pe care o deține, nu are nimic de împărțit cu cel care încă este soțul său în acte, deoarece toți banii pe care îi are îi moștenește de la mama sa și îi aparțin copiilor ei.
Anamaria Prodan a spus foarte clar că ea este o femeie puterrnică și că nu are nevoie de niciun bărbat care să îi facă avere. Mai mult de atât, și-a învățat și fiicele să nu depindă niciodată de vreun bărbat, indiferent de cine ar fi el.
”Nu am făcut partajul nici prima dată când am divorțat. Nu mă interesează. Credeți că Reghecampf ne-ar lăsa vreodată pe străzi? Reghecampf este fără pereche. Bine că au de cine să vorbească și ce subiecte să aibă. Eu nu am nevoie de niciun bărbat să îmi facă avere. Eu mi-am făcut singură. O să-i las lui toată averea. Mi-am învățat fetele să nu depindă niciodată de un bărbat. Niciuna nu ar trage cu dinții de vreun bărbat”, a declarat impresara.
„Dacă acum aş renunţa la meseria mea, aş trăi bine mersi pentru încă 20 de vieţi. Suntem acolo, undeva între 50 şi 100 de milioane de euro. Eu, fără banii lui Reghecampf şi fără banii de la mama, singură, aş putea trăi din 10 milioane de euro. Am evoluat! E normal să am mai multe brăţări în fiecare an, că muncesc. Eu şi când eram mică aveam lanţ de aur, când lumea nu ştia ce e ăla. Eu fac parte din ăia din Forbes care nu îşi doresc să apară. Eu am bani, am avere. Îţi dai seama că ştiu câţi bani am, că îi socotesc.”, spunea vedeta, la un moment dat.