Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf sunt cătăriți de ani buni și trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi soți duc o viață de vis la care multe persoane de vârsta lor nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Cu toate acestea, în ultima vreme au apărut tot felul de imagini cu soțul impresarei în care acesta apărea în compania unor femei, iar vedeta s-a enervat atât de tare, încât a dat noi declarații despre căsnicia lor.
Anamaria Prodan, avertisement pentru femeile care îi vor pe Reghe
Frumoasa impresară a muncit din greu pentru ca ea și partenerul ei să atingă anumite performanțe. În plus, se pare că ea este cea care i-ar fi creionat acest drum frumos lui Reghe și care l-a susținut în toți acești ani. Ei nu au avut ajutor din partea celorlalți, ci au fost nevoiți să se descurce singuri, iar într-un final au reușit.
„Dacă mă urăște? Păi de ce să mă urască? Că am muncit pentru el secundă de secundă, pentru că m-am luptat pentru el cu tot fotbalul? Că i-am creionat și, ulterior, trasat un drum perfect către performanță? Că l-am susținut necondiționat în toți acești ani? Că i-am dat totul pentru a face performanță? Că i-am dăruit cel mai frumos băiețel? Că alături de mine a crescut si amândoi am construit ceva unic fără nici un ajutor din exterior? Ar putea cineva să mă urască?”, a mărturisit Anamaria. Să înjure Laurențiu? Copiii? Pe mine??? Sursele astea să arate așa ceva. Un părinte își înjură copiii? Un soț își înjură nevasta? Mai ales Reghe? Niciodată!”, a spus Anamaria Prodan, pentru sport.ro.
Anamaria Prodan, a dat cărțile pe față
Sexy impresara nici nu vrea să audă despre presupusele amante, despre modele care stau în jurul, pentru că este de părere că fiecare își așterne așa cum doarme. Momentan, el este soțul ei, iar acesta este lucrul pe care ea și-ar dori să îl înțeleagă toate aceste femei.
„Despre amante, modele nu vreau să mai aud. Eu am vorbit. Fiecare doarme cum își așterne. Cred ca el știe cel mai bune dacă are amante, amantă sau altceva. Deocamdată Reghe are NEVASTĂ. Asta trebuie să înțeleagă amantele. Este hilar pentru mine care m-am născut cu prea mult creier și cu prea multă abilitate cum asemenea persoane au atâta tupeu să cheme paparazzi să facă scenarii, să plece prin străinătate. Să-și pună prietenele să facă poze. Să dea ponturi pe unde mănâncă si cu cine sunt… Și vezi Doamne au apărut la TV, își cresc tariful, îngroapă familii și aduc în groapă bărbații care dorm pe ei”,a mai zis impresara.