Codin Maticiuc a reușit ceea ce alți colegi de-ai lui de breaslă nici nu au îndrăznit să spere.

Deși este nou în lumea podcasturilor, Codin s-a remarcat din prima. Acum, având-o pe Anamaria Prodan invitată, Maticiuc a ridicat ștacheta mai mult ca niciodată. Sexy impresara a profitat de faptul că a avut mereu dreptul la replică, așa că nu s-a ferit să fie mai sinceră ca niciodată.

Anamaria Prodan trece printr-un divorț destul de dificil. Impresara știe cum să facă față oricărei situații și, tocmai de aceea, nu s-a lăsat prea afectată nici de data asta. Anamaria a acceptat cu drag invitația lui Codin la podcastul „La Mijloc”, acolo unde discuțiile au fost mai sincere ca niciodată.

Anamaria Prodan, bodyguardul lui Laurențiu Reghecampf

Așa cum se aștepta, Anamaria Prodan nu a fost scutită deloc de subiectul ultimei perioade și anume, relația cu Laurențiu Reghecampf. Sexy impresara nu s-a ascuns după deget, ba mai mult, a oferit multe detalii în exclusivitate. Anamaria a recunoscut că ea a fost femeia care l-a susținut pe Reghecampf din spate și care i-a dat putere. Din păcate, în concepția ei, aceasta a avut un impediment în drumul către succes.

„Am fost și bodyguard, și soție, și iubită. El a ascultat orbește. Eu îi făceam interviurile, habar n-avea, îi făceam filmulețele motivaționale după fiecare meci. Cred că a fost foarte mult pentru el. Ține tot de educație, când nu știi să gestionezi…I-a luat Dumnezeu mințile, și-a descoperit latura asta, iubirea pentru femeile mai ușoare….mai slăbuțe! Asta a fost marea problemă a lui. Dacă nu avea problema asta, el astăzi era în primii antrenori ai lumii.

(…) A trecut. Sunt opt ani de când ne tot luptăm. Și asta ca să aibă și copilul meu un exemplu. Eu dacă am trăit printre ei știu că sunt bărbați mai slabi de îngeri cărora le iau mințile fetițele astea din oraș, care excelează în alte domenii. Atunci când nu îți respecți familia…viața personală și profesională merg mână în mână. Dacă ești un dobitoc și alergi după toate fetele din oraș, nu te mai ții de meserie.”, a declarat Anamaria Prodan în podcastul „La Mijloc”.