Anamaria Prodan nu se lasă nicio clipă! Sexy impresara se plimbă numai prin locuri de fițe și conduce cele mai scumpe mașini. Așa a fost surprinsă de curând, la volanul uneia dintre cele mai scumpe mașini din lume. Bolidul valorează în jur de 500 000 de euro. Încă soția lui Reghecampf, Anamaria Prodan le-a arătat fanilor săi cât de bine se simte în pielea ei într-un bolid de lux și cum se distrează în a treia zi de Crăciun.
Anamaria Prodan este mai puternică ca oricând. În ciuda faptului că se află în plin scandal din cauza divorțului care se va concretiza la începutul anului viitor, sexy impresara nu se lasă doborâtă nicio secundă. În cea mai de fițe ipostază, diva le-a arătat fanilor cum își trăiește viața de când a devenit femeie singură.
Anamaria Prodan, la volanul unei mașini de lux
De când s-a separat de Laurențiu Reghecampf, Anamaria Prodan se filmează numai în ipostaze demne de revistele de lux. În timp ce se apropia de o mașină de lux care ar valora în jur de 500 000 de euro, diva a fost filmată. S-a urcat la volan cu un zâmbet larg pe față, semn că nimic nu o poate doborî. Fanii divei au încins butonul de like, filmarea strângând mii de reacții într-un timp foarte scurt.
Alături de zâmbetul larg pe care îl afișează de fiecare dată, impresara a asortat o ținută foarte elegantă. Nu putea să nu-și pună în evidență silueta trasă prin inel.
Anamaria Prodan are deja o mulțime de pretendenți
De când s-a dat zvonul în țară că Anamaria Prodan este femeie singură, din ce în ce mai mulți bărbați bogați încearcă să o cucerească și să-i intre în grații.
Mai mult decât atât, diva chiar a primit un buchet de trandafiri roșii de proporții chiar în a doua zi de Crăciun. Sexy impresara nu a ratat ocazia și a arătat tuturor cât de răsfățată este ea în Dubai.